Acasă Stiri Mesajul emoţionant al fostului principe Nicolae la doi ani de la moartea...

Mesajul emoţionant al fostului principe Nicolae la doi ani de la moartea regelui Mihai I

335
0

Nicolae al României a transmis un mesaj, joi, la împlinirea a doi ani de la decesul regelui Mihai I, vorbind despre „dragostea şi dorul de bunici care sunt unice”. „Să ne amintim cu drag de el mereu”, a mai scris fostul principe Nicolae.

RECLAMĂ

„Dragostea şi dorul de bunici sunt unice. Doi ani de când bunicul meu, Majestatea Sa Regele Mihai I, a plecat dintre noi. Să ne amintim cu drag de el mereu”, a scris Nicolae al României într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare online Facebook.

Nicolae al României a mai publicat şi o serie de fotografii care îl au în prim-plan pe regele Mihai I, alături de membri ai familiei sale, inclusiv alături de fostul principe.

Ultimul monarh al României s-a născut în 1921 şi a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

Mihai I a fost şi ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea Război Mondial. A devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său, Ferdinand, şi în urma renunţarii la tron a lui Carol al II-lea, tatăl său (decembrie 1925). A fost detronat de propriul său tată său, după doar trei ani şi a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea.

La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, a fost înălţat la gradul de mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului. După colaborarea României cu Germania nazistă în al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, regele a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944.

Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza.

În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii.

Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, a încercat, fără succes, să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

În noiembrie 1947, a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie.

A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia), iar revenirea nu i s-a permis până în 1997.

În martie 1948, denunţă abdicarea sa ca fiind smulsă cu forţa şi ilegală. În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută şi sub numele de Regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Cei doi au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

În 1948, autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română; a locuit în Marea Britanie şi apoi în Elveţia.

În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţară pentru sărbătorile de Paşte.

În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să viziteze ţara.

După îndelungi dispute între Casa Regală şi statul român, familia regală a ajuns la o înţelegere cu autorităţile de la Bucureşti, „reconcilierea” de la 20 mai 2001 incluzând şi retrocedarea unei părţi a averii regale.

Pe 25 octombrie 2011, pentru prima dată de la abdicare, Regele Mihai a fost invitat să susţină un discurs în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. „Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia. Prima noastră datorie este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc şi încearcă să îşi consolideze familia şi viaţa spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate şi democraţie a legislativului românesc din 1989”, a spus Regele Mihai în faţa Parlamentului.

„Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege pot spune că cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt şi demnitatea. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna”, a mai spus Regele Mihai.

În primăvara anului 2016, pe 2 martie, reprezentanţii Casei Regale au anunţat printr-un comunicat de presă că Regele Mihai I este grav bolnav şi din acest motiv se va retrage din viaţa publică. Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus unei operaţii chirurgicale, diagnosticele puse de echipa medicală fiind „carcinomepidermoid metastazant” şi „leucemie cronică”. Regele a urmat un tratament complex şi solicitant, care l-a împiedicat să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.

La rândul său, Regele Mihai I a transmis atunci următorul mesaj: „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017.

Sursa: mediafax

RECLAMĂ
Articolul precedentMarius şi tatăl lui au murit într-un accident cumplit, în Spania: „Dumnezeu să-i ducă în ceata îngerilor” 
Articolul următorProtest cu ligheane la Primăria Bucureşti! Bucureștenii așteaptă „cu emoţie” apa caldă și căldura