Anunț șoc în cazul Caracal! Procurorii DIICOT au reținut miercuri un bărbat de 46 de ani pe care îl acuză că ar fi violat-o pe Luiza Melencu în timp ce era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă.
Potrivit anchetatorilor, totul s-a întâmplat cu acordul lui Dincă.
Bărbatul de 46 de ani a fost reţinut după o lungă perioadă în care anchetatorii au căutat şi au adunat probe împotriva lui. Este vorba despre probe biologice, găsite în casa lui Gheorghe Dincă, chiar şi declarații făcute de acesta, care a mărturisit că i-a permis acestuit individ să o violeze pe Luiza Melencu.
Potrivit procurorilor, în luna aprilie, în aceeaşi zi, Luiza Melencu ar fi fost agresată sexual atât de acest suspect acum reţinut, cât şi de Gheorghe Dincă.
Georgiana Hosu, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism: „La explicaţiile oferite de inculpatul Gheorghe Dincă în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreţine relaţii sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Luiza. În camera unde dormea inculpatul Gheorghe Dinca, prin constangere manifestată prin violenţă fizică şi verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.”
Anchetatorii spun că deocamdată nu exista o legătură între acest individ şi o grupare de trafic de persoane.
Bărbatul este un apropiat al lui Dincă şi avea grijă de casa lui. Potrivit procurorilor, are probleme cu alcoolul, nu are studii superiore şi nu este angajat. El urmează să fie trimis în fața magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: stirile protv