Fragmentele osoase găsite pe un câmp la doar 30 de kilometri de Caracal aparțin unor bărbați, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Cei doi au murit acum 70-80 de ani.
Marți dimineaţa, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt concluziile preliminare ale expertizei antropologice asupra fragmentelor osoase, stabilindu-se că acestea sunt de origine umană și provin de la scheletele a doi bărbați, dintre care unul cu vârsta de 25-30 de ani, iar celălalt cu vârsta de 40-50 de ani, anunță într-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, conform Mediafax.
S-a stabilit, totodată, că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice sau de altă natură, iar decesul celor două persoane a survenit cu peste 70-80 ani anterior descoperirii acestora”, adaufă sursa citată.
Fragmentele osoase şi două cranii au fost găsite recent pe un câmp de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, judeţul Olt. A fost deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane.
Craniile şi fragmentele osoase au fosut găsite de câţiva localnici aflaţi la arat.
Sursa: stiri pe surse