A fost panică în localitatea Crucea din judeţul Constanţa. 30 de oameni, printre care şi o bătrână imobilizată la pat, au fost evacuaţi dintr-un bloc, după ce un locatar cu probleme psihice a ameninţat că aruncă totul în aer.
Bărbatul a eliberat gaz butan dintr-o butelie şi a vrut să provoace o explozie care se putea sfârşit tragic. A fost oprit însă la timp de autorităţi, iar acum este internat la spitalul de psihiatrie.
Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, nu este la primul incident de acest fel. Puţin după orele prânzului, s-a enervat din senin.
A luat o butelie, a eliberat gazul din ea şi a început să ameninţe că va arunca tot blocul în aer. Speriaţi, vecinii au sunat după ajutor, iar autoritățile au evacuat de urgenţă întreaga clădire.
Cu echipajele de poliţie a sosit şi un negociator. După aproape o oră de discuţii, l-a convins pe bătrân să renunţe la ameninţări.
Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: Polițiștii constănțeni au evacuat persoanele din blocul respectiv. Negociatorul din cadrul SAS Constanța a stat de vb cu persoana de 78 de ani și după 40 l-a convins să renunțe la gestul său.
Bărbatul are însă probleme psihice, iar vecinii se plâng că sunt terorizaţi de mai bine de un an
Localnic: Eu am sunat la 112. Sunt vecin perete în perete cu domnul. Noaptea nu mai am somn. Mătănii, dă drumul la radio, urlă, blesteamă, pe data de 20 a presupus că ne va omorî pe toți.
Iar astfel de incidente s-au tot înmulţit, mai ales de când bătrânul a fost arestat la domiciliu, după ce a agresat o minoră din localitate.
Localnic: A făcut o boacănă cu o fetișoară de la școală de aici într-o zi, a sărit în spatele ei, a întors-o să o pupe să asta și fata a venit la poliție și de atunci nu l-am mai văzut. A fost sechestrat
Bărbatul va plăti pentru gestul său. Momentan, el a fost internat la psihiatrie
Sursa: observator