Acasă VREMEA Un val de aer polar aduce scăderi masive de temperatură în weekend,...

Un val de aer polar aduce scăderi masive de temperatură în weekend, în întreaga ţară

766
0

Iarna loveşte România cu frig siberian şi ninsori! În această noapte şi mâine dimineaţă, în Moldova şi în estul Trasilvaniei, temperaturile vor scădea până la minus cinci grade. Aerul rece va acoperi mâine şi Capitala, unde vor fi zero grade şi ar putea cădea şi primii fulgi de zăpadă. Autorităţile sunt în alertă, iar şoferii sunt sfătuiţi să iasă la drum doar dacă au maşinile pregătite pentru iarnă. La munte ninge deja de aseară.

RECLAMĂ

Iarna s-a instalat la munte, unde de aseară ninge, iar la peste 1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă trece de 10 centimetri. Pe vârfuri, viscoleşte. Schimbarea vremii s-a resimţit puternic în estul României, aflat sub influenţa unui val de aer siberian. 

Alina Şerban, meteorolog ANM: Elementul semnificativ ar fi scăderea valorilor termice, scădere care va determina valori negative în jumătatea de nord a Moldovei, mâine şi pe timpul zilei. De exemplu, ne aşteptăm la maxime de minus unu, minus două grade în oraşele din jumătatea de nord a Moldovei

Astăzi, maxima a atins valori negative la Suceava, unde s-a înregistrat minus un grad Celsius. La Bacău au fost zero grade, la Braşov 4, la Craiova 6, iar la Cluj-Napoca 8. Valul de aer rece care acoperă treptat şi sudul ţării ar putea aduce mâine în Bucureşti primii fulgi de zăpadă. 

Mâine va fi extrem de frig în Capitală, cu o minimă de zero grade- un grad Celsius la periferie, pe timpul nopţii, şi o maxima de 6 grade Celsius. De asemenea, frig şi sâmbătă cu maxima de 6 grade, cu vânt destul de puternic. Duminică vom vedea temperaturi ceva mai ridicate, cu o maximă de 8 grade, pe timpul zilei. 

Alertate de vremea rea, autorităţile au umplut depozitele cu stocuri de nisip şi de sare.

Bogdan Răducanu, şef serviciu comunicare Administraţia Domeniului Public Sector 4: Am început deja să montăm plugurile pe utilaje 

Direcția Regională Brașov care are în grijă drumurile din cinci judeţe, a cumpărat 87.000 de tone de sare şi 13.000 de tone de nisip. Drumarii sunt pregătiţi pentru nopţi albe. 

Horia Stancu, director DRDP Brașov: Sunt la dispoziţia noastră 24 de ore din 24, pentru a putea interveni, atunci când condiţiile meteo impun, în termen cât mai scurt posibil 

Cei care intervin pentru a curăţa drumurile spun că, de la un an la altul, numărul şoferilor care ies în trafic cu maşinile nepregătite pentru zăpadă este tot mai mare. 

Nicolae Ţăutu, şef District Drumuri Predeal: Cred că dacă au maşină performantă pot conduce cum vor ei. Foarte rar se ţine cont de condiţiile meteo, de sfaturile primite în trafic 

Senzaţia de frig a fost accentuată azi şi în Olt, Caraş-Severin şi Constanţa, unde meteorologii au emis cod galben de vânt puternic. Rafalele au depăşit 65 de kilometri pe oră. 

Mâine noapte, pe drumurile din sudul ţării, nu este exclus să apară şi poleiul

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentJennifer Lopez, mai hot ca oricând! Câți bani a primit pentru a dansa la bară
Articolul următorAccident spectaculos, filmat de o cameră de supraveghere, în Dâmboviţa