Una dintre cele mai cunoscute fabrici din România pune lacătul pe ușă. De șapte decenii, de aici au ieșit produse care uimeau chiar și concurența din vestul european. Sindicaliștii acuză actualul proprietar, o companie saudită, că a plănuit falimentarea uzinei pentru a o vinde la fier vechi și să obțină milioane de euro din vânzarea terenurilor.
Electroputere Craiova, cândva simbol al industriei craiovene, își închide producția din decembrie, după 70 de ani de activitate. Fabrica, patronată de investitori arabi, are pierderi de milioane de euro, iar în acest an uzina a avut un singur contract, scrie Mediafax.
Din 4 secții câte avea înainte de privatizarea din 2007, Uzina Electroputere a mai rămas cu două: secția mașini rotative și secția transformatoare electrice. Pe prima a fost pus deja lacătul, iar utilajele au fost acoperite cu folii de plastic, spun sindicaliștii din Electroputere Craiova.
Secția transformatoare electrice a avut în acest an un singur contract, pentru reparația unui transformator la Centrala de la Cernavodă, iar în decembrie, când acest contract se încheie, producția va fi oprită definitiv.
„Ne-au anunțat că se închide activitatea operațională, deci activitatea de producție. Ceva era de bănuit, deoarece din 2018 nu s-au mai luat contracte noi. Motivul e că sunt pierderi pe care Electroputere le-a generat an de an din activitatea de producție. Au crescut în fiecare an, milioane de euro – 8 milioane de euro, 9 milioane de euro, etc. Scriptic, dacă ne uităm pe documente, așa apar, pierderi”, a declarat agenției Mediafax liderul Sindicatului Electroputere Craiova, Cătălina Tibeică.
Restructurările au început încă din vară. În iunie, din 555 salariați, 296 au fost disponibilizați, spun sindicaliștii din Electroputere. Ultimii angajați ai fabricii, aproximativ 250 de persoane, vor pleca acasă luna viitoare, cu salarii compensatorii.
Colosul industrial, care înainte de 1989 făcea transformatoare electrice și locomotive care ajungeau în aproape toată lumea, va fi vândut la metru. Angajații spun că deja au fost parcelate terenurile. Salariații bănuiesc că investitorii de la Al-Arab Contracting Limited au plănuit de la început să transforme uzina într-o afacere imobiliară, deși, în 2007 când au cumpărat fabrica de la stat, au promis investiții de milioane de eruo și că o vor transforma într-un gigant internațional.
Uzina Electroputere Craiova a fost înființată în 1949. În anul 1991, fabrica a fost transformată în societate pe acțiuni, iar în 2007 a fost privatizată, pachetul majoritar de acțiuni de 86,28% fiind deținut de firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited.
Sursa: activenews