Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi puternice, răcire accentuată, vânt și ninsori la munte, valabilă de miercuri până sâmbătă. În Moldova, Transilvania și Muntenia se anunță vânt puternic și precipitații mixte.
Potrivit informării ANM, începând de miercuri de la ora 18:00 pânî sâmbătă la ora 10:00, vor fi ploi însemnate cantitativ, vremea se va răci, iar la munte vor fi ninsori.
Va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării, unde local se vor acumula cantități de apă care vor depăși 20…25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp.
Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) și sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.
Ninsori şi strat de zăpadă la munte
În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala și în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și în dealurile Munteniei.
La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, spulberând trecător zăpada.
Potrivit ANM, intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi și în zonele mai joase de relief.
Sursa: observator