Acasă Stiri Doi copii și mama unuia dintre ei, morţi după o dezisecţie într-un...

Doi copii și mama unuia dintre ei, morţi după o dezisecţie într-un bloc, în Timişoara. Alţi doi copii și trei adulţi, la spital

411
0

Morţi suspecte într-un bloc de pe strada Mioriței din Timișoara. Doi copii şi mama unuia dintre ei au murit la câteva ore distanţă, iar alţi alţi cinci oameni, între care doi minori, au ajuns la spital, după ce în bloc ar fi avut loc o dezisencţie. 

RECLAMĂ

Seria nenorocirilor a început sâmbătă, atunci când medicii de la Ambulanță au fost chemați să intervină pe strada Mioriței din Timișoara, la numărul 8.

Au găsit acolo un nou-născut, în vârstă de 9 zile, care prezenta vărsături și diaree. L-au urcat imediat în ambulanță și l-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara. Starea de sănătate a bebelușului era foarte gravă, iar la un moment dat acesta a intrat în stop cardio-respirator și a decedat.

Câteva ore mai târziu, tot la numărul 8 de pe strada Mioriței, ambulanța a fost solicitată din nou. De această dată pentru a acorda primul ajutor unui copil de trei ani care se simțea rău. Medicii l-au transportat și pe acesta la spital, iar la un moment dat micuțul a intrat și el în stop cardio-respirator și a decedat.

Alți patru adulți, care locuiesc în același imobil de pe strada Mioriței, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre aceștia s-a aflat și mama micuțului de 3 ani, decedat sâmbătă.

Femeia de 29 de ani a fost găsită luni dimineață în stop cardio-respirator, iar medicii sosiți să o ajute nu au mai putut face nimic pentru ea.

Medicii au anunțat Direcția de Sănătate Publică și Poliția.

Blocul de pe strada Mioriţei a fost evacuat

Raed Arafat a declarat la Antena 3 că s-a activat Departamentul pentru Situații de Urgență și toți locatarii sunt transferați către UPU, cu două microbuze, pentru investigații de urgență.

Din primele informaţii, se pare că în blocul cu pricina s-ar fi făcut de curând o amplă operaţiune de dezinsecţie.

Medicii şi poliţiştii au intrat în alertă şi încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.

„15 apeluri au fost incepand de sambata, de la ora 8.00 dimineata, de la aceeasi adresa. La primul copil, de 10 zile, s-a presupus ca ar fi fost inecat cu lapte. Apoi, un al doilea copil de trei ani a murit, si acum si mama acestuia din urma. 

Nu se stie exact cauza, asteptam rezultatul autopsiei„, a declarat Florin Crisan, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentVIDEO | Lucian şi-a cerut iubita în căsătorie, pe un drum din Cluj. Când a văzut mesajul, fata a început să plângă
Articolul următorCăprioară albă, fotografiată în România. ”E un fenomen foarte rar”