Acasă Stiri Se modifică vârsta de pensionare. Care este categoria vizată. Legea, promulgată de...

Se modifică vârsta de pensionare. Care este categoria vizată. Legea, promulgată de Iohannis

443
0

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite.

RECLAMĂ

Actul normativ amendează dispoziţii ale Legii 263/2010, propunându-se acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă, de patru luni, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare începând cu primul an de stagiu de cotizare realizat în aceste condiţii, conform Agerpres.

Potrivit actului normativ, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, ce constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD.

Prin aceste modificări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele, deosebite de muncă. Munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, au explicat iniţiatorii, aceştia dând ca exemplu salariaţii din Complexul Energetic Oltenia.

Sursa: ProTv

RECLAMĂ
Articolul precedentO femeie din Argeș și-a omorât bebelușul abia născut. Ce a arătat autopsia
Articolul următorVictor Pițurcă poate rămâne fără cel mai important fotbalist!