„E în picioare, se mişcă!” Un nou video cu TIR-ul lui Cătălin, şoferul acuzat că ar fi ucis doi oameni, a apărut în spaţiul online, fiind distribuit de şoferii de camioane care sunt revoltaţi după arestarea colegului lor.
Cătălin Florin Paşcalău are 24 de ani a fost arestat preventiv joi, pentru 29 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Poliţiştii susţin că tânărul şofer de camion a lovit mortal doi bărbaţi din comuna Telechiu, Bihor, marţi seara, puţin după ora 23:00.
După ce a trecut peste cei doi, şoferul şi-ar fi continuat drumul şi a fost prins de poliţişti după 3 ore, la 200 de km distanţă, în localitatea mureşeană Iernut. El a fost sunat de poliţişti şi i s-a spus să oprească în prima parcare, a tras pe dreapta şi i-a aşteptat pe poliţişti. A aflat abia când aceştia au ajuns la el că e acuzat de dublu omor din culpă.
Au circulat până duminică seara două variante de imagini de pe camerele de supraveghere, în niciuna dintre ele nefiind evident că şoferul, când face virajul la dreapta, larg, ar lovi pe cineva. Într-una dintre filmări e evident că se urcă pe o bordură cu roata stânga faţă a capului tractor, opreşte, dă cu spatele şi ia din nou virajul, plecând mai departe.
Duminică seara, Ilie Matei „Omul şoselelor” a publicat noi imagini de pe camerele de supraveghere, în care se distinge o siluetă la mai mult de un metru de partea stânga faţă a camionului, în momentul când acesta se urcă peste bordură. Acea siluetă e în picioare, se mişcă.
„Ceea ce autoritatile refuza sa vada, vedem noi,oamenii de rand !! Cazul care a șocat toata comunitatea șoferilor profesionisti, cel al prietenului nostru Catalin, ne pune in ipostaza de a ne gandi daca nu cumva maine putem fi noi urmatorii, cei care am fi anuntati printr-un telefon dat de catre politie că am fi omorat pe cineva.
Acest tanar nu merita sa fie tratat in halul acesta de autoritatile romanesti !! Speram ca organele de ancheta sa analizeze f.bine acest caz si Cătalin Pașcalau,prietenul si colegul nostru, să fie eliberat si sa se intoarca acolo unde ii este locul, alaturi de noi,pe șosele !!
Urmariti cu atentie acest scurt video !! Pe fundal se vede clar cand Catalin face manevra si o silueta aflata langa camion este in picioare si se mișca !!
Oameni buni, cu toti am vizionat zilele astea de sute de ori inregistrarile, pozele si toate materialele pe care am reusit sa le obtinem pt a ne convinge ca omul este nevinovat.
Si totusi, cineva greseste grav in acest caz iar victima a incompetentei ramane colegul nostru.”, a scris Ilie Matei pe Facebook
Cătălin a fost arestat preventiv joi şi marţi la ora 14:00 se judecă apelul la măsura arestării preventive.
Sursa: observator