O tânără în vârstă de 17 ani, din Târnăveni (Mureş), a fost înjunghiată într-o farmacie din oraş, de fostul ei iubit
Atacatorul s-a tăiat apoi în zona gâtului, în tentativa de a-şi pune capăt zilelor.
Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 11.00, într-o farmacie din municipiul Târnăveni, în momentul în care fata de 17 ani a fost surprinsă de fostul ei iubit.
Bărbatul, în vârstă de 22 de ani, din aceeaşi localitate, era înarmat cu un cuţit şi o căuta pe fată pentru a se răzbuna, după ce povestea lor de dragoste s-a încheiat
În faţa angajaţilor farmaciei, dar şi a altor oameni aflaţi în apropiere, tânărul a înjunghiat-o pe fată de mai multe ori.
După atacul sângeros, tânărul a încercat să îşi pună capăt zilelor, fiind convins că a ucis-o pe fată.
„Ulterior, bărbatul şi-ar fi provocat mai multe leziuni la nivelul gâtului, cu acelaşi obiect înţepător, ambii fiind transportaţi la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
La acest moment, echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează cercetarea locului faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureş.
Sursa: observator