Un tânăr de 19 ani care a tâlhărit o femeie în centrul municipiului Suceava a ajuns pe mâna magistraţilor Judecătoriei Suceava. În trecut, a mai fost condamnat pentru furturi din maşini şi viol. Tânărul a fost abandonat de părinţi pe când era un prunc şi a crescut într-un centru de plasament.
Alexandru Cuciureanu, tânărul de 19 ani, care a tâlhărit o femeie, de 54 de ani, chiar în centrul municipiului Suceava, a fost arestat preventiv. Magistraţii Judecătoriei Suceava au admis cererea formulată de procuror, pentru că tânărul este recidivist. El a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani în urmă cu trei luni.
Tânărul şi-a urmărit victima în timp ce scotea bani de la un bancomat. Când femeia s-a îndepărtat de sediul băncii, i-a smuls geanta şi a fugit. Victima a strigat după ajutor şi a avut noroc să fie auzită. Mai mulţi martori au alergat după hoţ, l-au prins şi l-au predat Poliţiei.
Alexandru Cuciureanu este un caz special din multe puncte de vedere. A fost abandonat de părinţi pe când era un prunc şi a crescut în centrul de plasament din oraşul Solca al judeţului Suceava. Din păcate, a devenit un infractor la o vârstă destul de fragedă.
Alexandru a executat o pedepasă de trei ani de închisoare pentru că a comis mai multe furturi din maşini. În plus, a fost unui dintre cei trei indivizi care au violat o tânără de 15 ani, din Solca. Fata era instituţionalizată. În 2016, victima a fost atrasă într-o casă, unde a fost batjocorită de doi tineri, care erau minori când au comis fapta, şi un octogenar, fost primar al oraşului Solca.
Sursa: adevarul