O femeie a fost găsită moartă, ieri dimineaţă, în pădurea Pacea din Botoşani, la câţiva metri de locul în care Petronela Mihalachi a fost ucisă cu sânge rece, în aprilie 2018.
Un bărbat care a trecut întâmplător prin pădurea Pacea din Botoşani a descoperit cadavrul unei femei, chiar în spatele cimitirului din zonă şi a sunat la numărul de urgenţă 112.
La faţa locului au ajuns poliţiştii din Botoşani, dar şi un echipaj medical care a constatat decesul femeii.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.
Mai mult, poliţiştii continuă ancheta pentru identificarea femeii.
Moartă în acelaşi loc în care Petronela a fost ucisă în 2018
Descoperirea macabră făcută duminică dimineaţă a fost făcută în aceeaşi zonă în care, în aprilie 2018, Petronela Mihalachi(18 ani) a fost ucisă cu sânge rece de Bogdan Ionel (17 ani).
Pe 25 aprilie 2018, Petronela a mers cu Bogdan în pădurea Pacea, chiar în zona din spatele cimitirului, pentru o şedinţă foto.
Într-o criză de nervi şi de gelozie, Bogdan Ionel a lovit-o pe Petronela cu pumnul şi apoi a înjunghiat-o de 32 de ori, unele dintre lovituri fiind aplicate direct în inimă.
Tânăra de 18 ani a fost găsită fără viaţă şi pe jumătate dezbrăcată, de un trecător care a sunat la 112.
La sfârşitul lunii septembrie 2019, criminalul din Botoşani a fost condamnat la 14 ani de detenţie într-un centru de reeducare a minorilor.
Sursa: observator