Viorica Paraschiv este observator la una dintre secțiile de votare din Coșoveni. Femeia povestește că a trecut pri momente de panică în urmă cu puțin timp.
Doljeancă susține că ar fi fost agresată fizic și verbal de președintele PNL Coșoveni.
„A venit la noi și ne-a zis că nu suntem la 500 de metri de secția de votare. A venit cu poliția, noi ne-am conformat și ne-am retras deși eram la distanță. Am fost la o secție de lângă cea la care sunt observator și acolo l-am întâlnit pe domnul președinte PNL Coșoveni, era lângă secție și stătea de vorbă cu alegătorii. I-am spus că nu are voie și a ănceput să mî înjure, să îmi vorbeasc urât, să mă scuipe. M-a tras de geacă puțin mai departe de secție, mi-a rupt gluga și după mi-a dat un pumn și m-a lovit cu piciorul. Am căzut la pământ”, a declarat femeia.
Femeia a pus la dispoziția presei și un flmulet în care se vede cum bărbal nervos se duce hotărât spre femeie și o bruschează, fiind luat de acolo de un tânăr.
Doljeanca a depus plângere la poliție pe numele președintelui PNL Coșoveni.
„Bărbatul respectiv şi-a motivat comportamentul declarând că femeia ar fi pătruns pe un teren, neîngrădit, aflat în apropierea secţiei de votare şi care i-ar aparţine. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, femeia rezervându-şi, până în prezent, dreptul de a depune plângere penală”, a declarat Cosmin Gradinaru, purtator de cuvant IPJ Dolj.
Sursa: ziarul de Craiova