Acasă Stiri Peste 50 de poliţişti continuă căutările în cazul băiatului dispărut

Peste 50 de poliţişti continuă căutările în cazul băiatului dispărut

381
0

Peste 50 de poliţişti constănţeni continuă cercetările în cazul băiatului de opt ani, dispărut din localitatea Pecineaga la sfârşitul săptămânii trecute, fiind reverificate toate traseele posibile care ar fi putut fi urmate de către copil şi reaudiate persoanele care au tranzitat localitatea pentru găsirea unor indicii care să ducă la găsirea copilului.

RECLAMĂ

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii constănţeni continuă verificările pentru găsirea băiatului în vârstă de 8 ani care a dispărut în 2 noiembrie.  Peste 50 de poliţişti din cadrul structurilor IPJ Constanţa (Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul Rutier, Poliţia municipiului Mangalia, Secţia 3 Rurală Mangalia) fac, joi, cercetări, în continuare, pentru stabilirea împrejurărilor dispariţiei şi găsirea copilului. „În cursul acestei zile s-au reverificat toate traseele posibile a fi fost urmate de minor, se procedează la reaudierea tuturor persoanelor care au tranzitat localitatea în vederea identificării de aspecte noi care pot conduce la depistarea minorului. Toate activităţile sunt efectuate în prezenţa câinelui de urmă pentru verificarea tuturor pistelor vizate de anchetă”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.  Căutările făcute de poliţişti în acest caz au fost complexe. Astfel, pe parcursul verificărilor a fost folosit elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie, pe tot parcursul zilei, pentru căutări pe raza comunei, dar şi în localităţile adiacente. Poliţiştii au audiat martori, declaraţiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariţiei. Totodată, au fost efectuate verificări adiacente cauzei în localităţile Ovidiu, Hârşova, Neptun. De asemenea, pompierii din cadrul ISU Dobrogea au verificat canale de irigaţii, bazine şi fose de dejecţie, iar poliţiştii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), cu ajutorul căruia prezenţa copilului a fost constatată la un anumit moment al zilei, într-un anumit loc. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pecineaga au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariţia Iulian Alexandru Biţică, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga. Băiatul a dispărut în jurul orei 15, din faţa locuinţei unde se afla la joacă.

Sursa: news.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentUn câine a murit după ce a sărit să apere doi copii de un şarpe cobra
Articolul următorCentrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță că în cinci luni s-au înregistrat 66 de cazuri de infecție cu virusul West Nile