Acasă VREMEA Vremea pe 7 noiembrie. Prognoza meteo anunţă căldură în ţară

Vremea pe 7 noiembrie. Prognoza meteo anunţă căldură în ţară

675
0

Principalele date meteo ale zilei:

– maximă de 23 de grade

– ploi în sud-est şi sud

– minimă de 6 grade

Vremea pe 7 noiembrie în ţară

Joi va fi o vreme în continuare caldă pentru această perioadă, chiar dacă meteorologii de la ANM spun că în sud şi est temperaturile din timpul zilei sunt în scădere comparativ cu trendul din această săptămână. Cauza uşoarei răciri în aceste regiuni o reprezintă ploile. În sud-est, sud şi est va fi cer noros, cu condiţii de ploi temporare, care ar putea fi şi sub formă de aversă. Se pot semnala chiar şi descărcări electrice în unele zone, în timp ce în Oltenia cantităţile de apă sunt aşteptate să depăşească 10 – 15 mililitri pe metru pătrat.

RECLAMĂ

Maximele zilei sunt cuprinse între 13 – 23 de grade Celsius, cu cele mai ridicate temperaturi în sud-estul extrem. Minimele vor fi între 6 – 15 grade. Vântul va sufla slab, până la moderat, iar în unele zone sunt condiţii izolate de apariţie a ceţii. Presiunea atmosferică rămâne sub valorile normale, dar e în creştere dinspre sud-est.

Harta cu prognoza meteo pentru joi

Prognoza meteo pentru Bucureşti

La nivelul Capitalei se anunţă, de asemenea, o vreme caldă. Temperaturile sunt însă în scădere faţă de miercuri. Maximele zilei sunt în jurul a 21 – 22 de grade. Noaptea, minima va fi de circa 10 grade Celsius. Va fi cer variabil, în timp ce vântul suflă slab şi moderat. Presiunea atmosferică, deşi în creştere, este sub valorile normale.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentRaluca Turcan este vicepremierul României. Ce spun specialiștii despre intervențiile ei estetice
Articolul următorCurs valutar 6 noiembrie 2019. Euro a crescut puternic