Acasă Stiri Decizie surprinzătoare luată de Universitatea! Când ar putea reveni echipa în Liga...

Decizie surprinzătoare luată de Universitatea! Când ar putea reveni echipa în Liga I: totul depinde de FRF şi LPF

573
0

Universitatea Craiova a trimis o cerere oficială către forurile decizionale din România prin care solicită înscrierea în ediţia următoare a Ligii I.

RECLAMĂ

Clubul oltean solicită FRF şi LPF să i se permită să se prezinte la startul sezonului 2013-2014, informează ediţie.ro. Cererea oficială a oltenilor se încheie cu următoarea precizare:  „În acest sens, aşteptăm în termen de 30 de zile, răspunsul cu privire la această solicitare, dar nu mai târziu de 20 martie 2013, deoarece timpul este foarte preţios şi după eventualul dumneavoastră acord scris, vom putea demara negocierile pentru obţinerea finanţării şi angajarea celorlalte persoane pentru desfăşurarea activităţii (conducere, antrenori, staff + 25 jucători)”

Cererea Universităţii vine la scurt timp după ce preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, a declarat că echipa se poate înscrie chiar în primul eşalon din cauza problemelor financiare cu care se confruntă multe formaţii.

„Craiova o poate lua din Liga a doua, însă chiar şi din Liga I din pricina faptului că sunt multe echipe care au probleme cu banii şi s-ar putea să nu se înscrie în campionatul viitor”, a declarat Dumitru Dragomir în urmă cu câteva zile.

sursa; prosport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFC Universitatea Craiova a solicitat oficial înscrierea în competiţia Ligii I, sezonul 2013 – 2014
Articolul următorDragobetele sărută fetele!