Fostul șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind şi obligat să muncească fără plată timp de 100 de zile într-o piaţă din Timişoara.
De asemenea, anchetatorii au confiscat de la acesta aproape un sfert de milion de euro, (428.000 lei, venituri dobândite în perioada 2012-2018 şi 743.255 lei, bani găsiţi în casă, la percheziţie).
Medic şpăgar, condamnat la 3 ani cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii
Magistraţii au decis să îl condamne la 3 ani de închisoare cu suspendare pe medicul Eugen Poşiar, fostul șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, acuzat de luare de mită de procurorii DNA.
De asemenea, acesta este obligat să presteze muncă fără plată în folosul comunităţii, la o piaţă din Timişoara.
„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Poşiar Eugen, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani”, a hotărât instanţa.
De asemenea, s-a dispus confiscarea sumei de 428.000 lei, obţinută în perioada 2012-2018 şi a sumei de 743.255 lei, bani găsiţi în casa inculpatului, la percheziţia domiciliară.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în 10 zile.
Sursa: observator