„Nu știu de ce și cum am reuşit să fac un asemenea gest. Țin minte că luam prânzul și am început să discutăm despre situaţia noastră sentimentală. De aici, nu-mi mai amintesc nimic, eun gol”. Asta i-a spus românul Cristian Daravoinea judecătorului Roberto Veneziano în timpul interogatoriului.
Cristian Daravoinea a recunoscut încă de la început că şi-a omorât iubita, pe Mihaela Roua.
Miercuri, la amiază, bărbatul de 36 de ani a ucis-o pe tânăra de 32 ani cu două două lovituri de cuţit. Tragedia s-a produs în apartamentul lor din Viale Europa, Nereto, o comună din provincia Teramo, regiunea Abruzzo.
Ieri dimineaţă, în timpul audierilor pentru validarea mandatului de arestare, Cristian nu a dat nicio explicaţie pentru gestul său oribil.
În fața judecătorului pentru anchete preliminare, Cristian a spus de foarte multe ori „nu știu” și „nu-mi aduc aminte”.
Cristian Daravoinea: „Din acea blestemată zi de miercuri nu-mi aduc aminte nimic”
Avocatul românului, Fiorenzo Pavone, susţine însă că motivul certurilor dintre Cristian şi Mihaela nu a fost gelozia.
Însă nu a negat că aveau probleme de natură afectivă.
„După 17 ani de conviețuire, relația noastră s-a răcit. Ea mă acuza că îi ofeream mai puțină atenție de când ne-am mutat în noua casă. De fapt, criza începuse recent, cam de prin aprilie. Atunci am decis de comun acord să ne separăm. Din moment ce aveam o fiică de 6 ani, o casă pe care tocmai o cumpărasem și o rată de plătit, se discuta despre cum să ne punem de acord. Certurile noastre erau tot mai frecvente.
La început aveam intenția chiar să vindem casa, dar ni s-a explicat că trebuie să așteptăm cel puțin doi ani. Nu reușeam să găsim o soluție care să fie bună pentru amândoi. Din acea blestemată zi de miercuri nu-mi aduc aminte nimic, nici măcar ce mâncam”, a mărturisit Cristian Daravoinea, potrivit Il Messaggero.
Reamintim că Mihaela Roua a fost ucisăcu sânge rece în Italia.
Femeia a fost înjunghiată de mai multe ori de iubitul ei, Cristian Daravoinea, tot cetăţean român, când fetiţa lor de 6 ani era la şcoală.
Sursa: observator