România se topeşte sub cod galben de caniculă. Pentru prima oară în acest an, temperaturile resimţite s-au apropiat de aproape 45 de grade Celsius. E vital să ne protejăm, transmit medicii. De când suntem sub avertizare, apelurile la 112 au crescut cu aproape 50%.
La ora 11 şi 30 de minute, în Capitală, au fost peste patruzeci şi unu de grade. La umbră, temperaturile au ajuns la 38 de grade. Din cauza umidităţii s-au resimţit 42 de grade.
În marile oraşe, străzile au fost ca un cuptor. Cei care nu s-au hidratat şi au stat sub soarele puternic au avut nevoie de ajutor.
De sâmbătă dimineaţă până astăzi la ora 12, numărul solicitărilor la 112 în locuri publice a crescut cu 50% faţă de acceaşi perioadă a săptămânii trecute.
În intervalul 11 – 18 să nu se facă expunere voluntară la soare, să putăm haine vaporoase, ample, din fibre naturale, capul să fie acoperit. Cei care au sensibilitate cutanată la radiaţiile solare să folosească creme de protecţie – Alis Grasu, șefă Serviciului de Ambulanță București – Ilfov
Tramvaiele şi autobuzele fără aer condiţionat s-au transformat în saune pe roţi.
A fost cea mai caldă zi din an în mai multe zone din ţară. La Timişoara, oamenii s-au răcorit în fântâna arteziană din oraş.
Marți, România rămâne sub avertizare de cod galben de caniculă, de miercuri, însă, aerul saharian va fi înlocuit cu un val de aer polar. Vin furtunile.
Miercuri şi noaptea de miercuri spre joi ne aşteptăm la o creştere a gradului de instabilitate în vestul, nordul şi centrul ţării, la deal şi la munte, unde să ne aşteptăm la furtuni, practic acele averse torenţiale, vijelii şi căderi de grindină – Mihai Timu, meteorolog ANM
În a doua parte a săptămânii, în vestul, centrul şi nordul ţării temperaturile vor scădea şi cu 10 grade Celsius.
Sursa: observator