Acasă Stiri Scandalul RSR, îngropat cu 30.000 de lei

Scandalul RSR, îngropat cu 30.000 de lei

1089
0

Protecţia Consumatorilor susţine că nu a găsit nici urmă din peştele stricat, în timp ce un cititor GdS ne-a sesizat că localul ar fi îndepărtat probele cu două dube, în dimineaţa zilei de ieri. Poliţia nu a primit nici o plângere, deşi patronul susţine că invitaţii i-ar fi jefuit restaurantul.

RECLAMĂ

Scandalul declanşat în noaptea de Revelion la Palatul RSR de la Podari, când sute de clienţi au reclamat că li s-a servit la masă peşte stricat şi alune cu viermi, pare să-şi fi consumat ieri ultimul episod. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Dolj a anunţat că l-a sancţionat pe administratorul Gheorghe Constantin cu o amendă de 30.000 de lei, „pentru informarea incompletă a clienţilor şi pentru nerespectarea contractului cu clienţii“. Dacă plăteşte în 48 de ore, amenda se reduce la 15.000 de lei. „Nu am găsit probe în ceea ce priveşte peştele stricat sau alunele cu viermi“, a precizat şeful CJPC Dolj, Gheorghe Marinescu. Tot în cursul zilei de ieri, redacţia GdS a fost sesizată de Răzvan Iancu, unul dintre participanţii la Revelion, care ne-a declarat că peştele stricat ar fi fost îndepărtat cu dubele din restaurant. „Am fost pe la ora 10.00 din nou la RSR să cer banii înapoi de la Costi. Am găsit o ospătăriţă, care mi-a spus că domnul Costi nu este acolo şi că are telefonul închis. Am văzut, în schimb, două dube în care se încărcau de zor saci. Una chiar a trecut pe lângă mine la plecare, puţea a peşte stricat. Nu ştiu cum cei de la CJPC nu au găsit peştele“, a spus acesta. Omul este foarte supărat deoarece şi-a invitat la Revelionul cu surprize peste 100 de prieteni. „Erau copii la mese, femei însărcinate, li s-au servit alune cu viermi în ele, peşte stricat şi neprăjit, iar băutura s-a terminat la 22.30. Ni s-a promis un open bar, cu trei etaje, băutură la discreţie, iar când am ajuns era o masă de 1-2 metri cu zece sticle de alcool pentru 700 de oameni, care s-au terminat imediat“, a mai povestit clientul. Acesta a spus că nu intenţionează să dea în judecată localul pentru prejudiciile aduse, deşi o contribuţie modică din partea celor 700 de clienţi ar aduna un onorariu consistent pentru orice avocat.

Patronul tace

Pe de altă parte, administratorul Gheorghe Constantin a ieşit în presă cu propria versiune. În opinia sa, scandalul a fost iscat de „40-50 de clienţi, care erau băuţi şi drogaţi“. Aceştia ar fi devastat bucătăria localului, de unde ar fi furat alimente şi electrocasnicele din incintă. În cursul zilei, administratorul RSR a fost căutat la telefon de reporterii GdS, însă mobilul acestuia era închis. Gheorge Constantin nu a depus nici plângere la poliţie, aşa cum anunţa că va face. „Nu s-a primit nici o plângere, nici din partea patronului, nici din partea clienţilor nemulţumiţi. Nu este de competenţa noastră să anchetăm calitatea mâncării, eventual patronul ar fi putut depune plângere pentru distrugere sau furt. Pentru infracţiunea de distrugere, este nevoie de o plângere prealabilă. Şi în cazul furtului, este nevoie de o minimă sesizare, privind obiectele furate şi valoarea prejudiciului“, a declarat comisarul-şef Mauriciu Popa, şeful Poliţiei Municipiului Craiova.

Meniul care a adus 700 de clienţi la RSR

Pe site-ul RSR, localul se laudă că organizează „cele mai tari petreceri de Crăciun şi Revelion din ultimii 30 de ani în Oltenia!!!“. „Dacă participaţi, vă veţi convinge că ceea ce afirmăm este o certitudine a faptului că noi creăm, nu copiem!!!“, sună reclama. Iată, pe scurt, meniul de 149 de lei care a atras peste 700 de persoane la RSR: preparat peşte: doradă la cuptor cu lămâie, cu garnitură de legume, ruladă de curcan (file curcan, caşcaval, spanac, organe de curcan), cu garnitură de ciuperci sotate cu mărar şi salată de sfeclă roşie în sos de iaurt; file de porc umplut cu garnitură de cartofi quattro formaggi şi salată de ardei copt; prăjitură de ciocolată, fructe proaspete servite la platou (pepene, ananas, struguri, clementine), jardiniere cu alune şi fistic; cafea la discreţie. Open barul urma să aibă diverse băuturi şi cocteiluri, cu gin tonic, martini, campari, vodcă, coniac, vin etc. Suma încasată de restaurant ar trebui să depăşească 105.000 lei, având în vede numărul participanţilor.

sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentA murit Sergiu Nicolaescu! Lumea cinematografică este în doliu!
Articolul următorCale deschisă pentru Gică Popescu să ajungă preşedintele FRF! Principalul său rival a anunţat că nu va candida în 2014