Acasă Stiri Brădești – o comună care mizează pe investiții

Brădești – o comună care mizează pe investiții

1553
0

Situată în vecinătatea orașului Craiova, comuna Brădești îmbină în mod fericit două caracteristici importante pentru o localitate rurală – vecinătatea unui centru urban important și liniștea unei comune. La acest lucru trebuie adăugat și faptul că în urma eforturilor susținute ale primăriei, condițiile de trai din comună sunt acum, în cea mai mare parte, la nivelul celor din mediul urban. „A fost una dintre preocupările noastre constante“, mărturisește primarul Ion Răcăreanu (foto). Pe biroul său din primărie stă un maldăr de dosare. „Toate acestea își așteaptă rândul, pentru că mai avem foarte multe lucruri de făcut“, precizează primarul. O parte dintre proiecte sunt finanțate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și altele prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
„În primul rând, aș dori să vorbim despre infrastructura rutieră. Avem în vedere două aspecte importante – drumurile agricole și drumurile de interes local“, spune primarul, care explică faptul că Brădeștiul, fiind străbătut de un drum european, are nevoie de modernizarea acestor drumuri.
Al doilea aspect foarte important îl reprezintă învățământul. „Avem obligația de a ne preocupa de viitorul copiilor noștri și de a le oferi toate condițiile pentru a-și putea desăvârși educația“, spune Ion Răcăreanu. Prin urmare, sunt pe listă investiții importante în acest sens. Concret, este vorba despre construirea unor grădinițe în satele Tatomirești și Brădeștii Bătrâni, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea școlilor din satele Brădești, Tatomireşti și Răcarii de Jos. „Pentru a rămâne în acest domeniu, nu trebuie să uităm de cultură. De aceea, avem în plan reabilitarea căminului cultural din comună“, a adăugat primarul.
Celelalte proiecte vizează partea de canalizare, extrem de importantă având în vedere obiectivul de a asigura condiții de trai similare cu cele din mediul urban. Prin urmare, se intenționează înființarea rețelei de canalizare și a unei stații de epurare în Brădești, Tatomirești și Răcarii de Jos.
„Sunt doar câteva dintre proiecte“, a încheiat primarul. „Sunt convins că în următorii ani ele vor fi puse în practică, iar condițiile de viață ale locuitorilor din Brădești se vor schimba semnificativ în bine“.sursa http://www.gds.ro/Actualitate/publireportaj/2017-10-10/bradesti-o-comuna-care-mizeaza-pe-investitii/

RECLAMĂ

RECLAMĂ
Articolul precedentS-a giugiulit cu iubitul în mare şi, când a ieşit, a oferit imaginile zilei. Ce costum de baie are vedeta. Paparazzii au surprins tot
Articolul următorFosta iubită a palestinianului se plânge că a rămas fără sprijin. Soţul Oanei Zăvoranu şi-a abandonat fiul! Motivul este scandalos…