REZULTATE ALEGERI SUA. Donald Trump este viitorul preşedinte al Americii, potrivit rezultatelor votului de marţi anunţate de toate site-urile de ştiri. Donald Trump a depăşit cota de 270 de mari electori necesarăpentru a ajunge la Casa Albă. Hillary Clinton l-a sunat pe Trump şi a recunoscut rezultatele alegerilor.
UPDATE 10.52 CNN a actualizat situaţia voturilor marilor electori acordate celor doi candidaţi la 288 pentru Donald Trumpo şi 215 pentru Hillary Clinton.
UPDATE 9.56 Donald Trump a urcat pe scena de la sediul său de campanie din New York, pentru primul discurs după anunţarea rezultatelor.
Am fost sunat de Hillary Clinton, care a recunoscut rezultatele alegerilor.
Voi fi preşedintele tuturor americanilor.
Trebuie să reconstruim America, să refacem autostrăzi, spitale, infrastructură.
Muncind impreuna o sa reinnoim visul american. Am fost toata viata in afaceri: vazand potentialul nevalorificat, asta voi face pt tara. Fiecare american va avea posibilitatea sa-si atinga potentialul.
Citeşte şi: Klaus Iohannis l-a felicitat pe preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump
UPDATE 9.51 New York Times îl creditează pe Donald Trump cu 279 de voturi ale marilor electori, în vreme ce Hillary Clinton rămâne la 218.
Diferenţa dintre cei doi în privinţa votului popular este de un milion în favoarea lui Trump: 57 de milioane la 56 de milioane.
Citeşte şi: Victor Ponta: Alegerea lui Trump nu este deloc un pericol pentru România. Aş vrea să cred că şi noi putem fi ca americanii
UPDATE 9.45 Hillary Clinton l-a sunat pe Donald Trump pentru a recunoaşte rezultatele alegerilor, scrie CNN, citând surse politice apropiate de staff-ul lui Hillary Clinton.
Citeşte şi: REZULTATE ALEGERI SUA 2016: Bursele scad puternic la nivel global odată cu conturarea victoriei lui Trump în faţa lui Clinton
UPDATE 9.35 DONALD TRUMP ESTE VIITORUL PREŞEDINTE AL AMERICII, anunţă Washington Post.
Donald Trump a obţinut 276 de voturi de la marii electori, din minimul necesar de 270.
UPDATE 9.33 Fostul preşedinte consideră că Donald Trump, care a obţinut susţinerea celor mai mulţi electori, devansându-şi rivala, pe Hillary Clinton, este un „om cu convingeri puternice, care nu suflă în ciorba” nimănui.
„Trump nu imi pare tipul de om pe care sa il intoarca cineva. Declaratiile din campanie arata ca este un om cu convingeri puternice. Nu il vad sufrandu+i in ciorba vreunui general sau vreunui om al establishment-ului. Trump va trece printr-un proces de instruire cu privire la politicile SUA. Se va adapta si el„, a mai spus Băsescu.
Citeşte şi: Băsescu, despre rezultatul alegerilor din SUA: Avem un SUA EXIT, o respingere de către americani a politicii globalizării
UPDATE 9.16 Donald Trump – Hillary Clinton: 265 – 218, potrivit Washington Post. Cotidianul american mai arată că republicanii au obţinut majoritatea şi în Camera Reprezentanţilor, şi în Senat.
UPDATE 9.00 Donald Trump – Hillary Clinton: 265 – 218, potrivit Washington Post şi New York Times.
UPDATE 8.52 Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre cei mai influenţi lideri ai Partidului Republican, l-a sunat deja pe Donald Trump, candidatul formaţiunii în scrutinul prezidenţial, pentru a-l felicita, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
Citeşte şi: REZULTATE ALEGERI SUA: Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, l-a felicitat deja pe Donald Trump pentru victorie
UPDATE 8.41 Donald Trump – Hillary Clinton: 264 – 215, potrivit Washington Post. Donald Trump este ca şi preşedinte SUA.
New York Times confirmă datele, în urma numărării voturilor din Pennsylvania.
UPDATE 8.15 Donald Trump – Hillary Clinton: 244 – 215, potrivit CNN şi New York Times.
Donald Trump a obţinut 54,5 milioane de voturi în favoarea sa, iar Hillary Clinton 53,1 milioane.
Hillary Clinton a câştigat alegerile in Nevada, potrivit unei proiecţii CNN. În aceste condiţii, Clinton are în prezent susţinerea a 215 electori, din totalul de 270 de care ar avea nevoie pentru a deveni prima femeie preşedinte a Statelor Unite.
REZULTATE ALEGERI SUA. 07.15 Raportul electorilor federali: Donald Trump, 244, Hillary Clinton, 209 – proiecţii parţiale
07.05 Proiecţii NYT: Donald Trump, şanse 95% de a câştiga scrutinul prezidenţial
Candidatul republican, Donald Trump, are şanse 95% să câştige scrutinul prezidenţial din Statele Unite ale Americii, arată o proiecţie realizată de experţi ai cotidianului The New York Times.
07.03 Raportul electorilor federali: Donald Trump, 244, Hillary Clinton, 209 – proiecţii parţiale
7.00: ALEGERI SUA: Trump a câştigat în 23 de state şi are susţinerea a 232 de electori; Clinton a obţinut 17 victorii şi 209 electori
REZULTATELE IN TIMP REAL AICI
Printre cele mai importante victorii ale lui Donald Trump se numără Florida, cu 29 de electori, dar şi Ohio, stat pe care Clinton se aştepta să îl câştige. Carolina de Nord a trecut de asemenea, în tabăra lui Trump, căruia i-a asigurat 15 electori.
În ceea ce o priveşte pe candidata democrată, aceasta a câştigat, printre altele, California (55 de electori) şi New York (29).
O surpriză neplăcută a făcut-o statul Virginia, unde Clinton a câştigat la diferenţă foarte mică de voturi.
În Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Arizona, New Hamshire, Nevada, Iowa şi Utah, cursa este prea strânsă pentru a face proiecţii.
Trump a obţinut 48,5% din votul popular, adică aproape 50 de milioane dintre sufragiile numărate, potrivit Associated Press.
Clinton a primit circa 47.500.000 de sufragii, adică 46,9%.
Peste „cartierul general” al lui Clinton s-a așternut tăcerea de când s-a anunțat ultimul stat câștigat de democrată, New York, după care au urmat însă câteva victorii ale miliardarului.
Trump își păstra avantajul în statele în care sondajele o dădeau câștigătoare pe Clinton: Virginia, Michigan, Wisconsin și Pensylvania. În cele din urmă, statul Virginia a fost adjudecat „la limită” de candidata democrată, grație rezultatelor votului în mediul urban.
În Florida, alt stat decisiv, Trump avea un avantaj de aproape 135.000 de voturi în fața lui Clinton. Potrivit agenției Associated Press, citată de Reuters, Trump a obținut între timp voturile celor 29 de electori.
Ziarul The New York Times, care inițial îl credita pe Trump cu doar 20% șanse să câștige scrutinul, consideră în prezent că Trump are peste 80% șanse să devină cel de-al 45-lea președinte al SUA.
Democrata Hillary Clinton a câştigat alegerile în Oregon şi a obţinut încă şapte electori, potrivit unei proiecţii CNN.
De asemenea, Donald Trump va primi patru dintre cei cinci electori puşi în joc în Nebraska, nu trei, cum anunţa prima propiecţie din stat.
Astfel, Clinton se bucură în prezent de susţinerea a 197 de electori, în timp ce Trump are 216.
Potrivit analiştilor, Michigan şi Wisconsin ar putea fi statele care vor decide cine va fi următorul preşedinte al SUA. În ambele, Trump conduce, potrivit rezultatelor parţiale.
06.12: Donald Trump câştigă în Carolina de Nord şi obţine susţinerea a încă 15 electori
Donald Trump câştigă în Carolina de Nord şi obţine susţinerea a încă 15 electori, potrivit unei proiecţii CNN.
Acest lucru îi asigură susţinerea a 215 electori.
Carolina de Nord era unul dintre statele pe care republicanul trebuia să le câştige pentru a avea şanse să ajungă la Casa Albă.
06.02: Clinton a câştigat în California, stat cu cel mai mare număr de electori
REZULTATELE IN TIMP REAL AICI sau AICI
Hillary Clinton a câştigat în California, stat cu cel mai mare număr de electori, 55, potrivit proiecţiilor CNN.
De asemenea, democrata a câştigat în Hawaii, stat cu patru electori.
Republicanul Donald Trumo a câştigat în Idaho, stat cu patru electori.
Astfel, Clinton are în prezent 190 de electori, în timp ce Trump are 200 de electori.
05.59 Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Florida, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
În Florida s-a decis în 2000 rezultatul cursei prezidenţiale la care au participat George W. Bush şi Al Gore, la o diferenţă foarte mică. Obama a câştigat aici atât în 2008, cât şi în 2012. Statul, care aduce 29 de electori, are o importanţă crucială în alegeri, iar în cazul în care Trump pierdea în Florida şi Ohio atunci şansele sale de victorie se reduceau considerabil.
05.55 Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Hillary Clinton, a obţinut victoria în statul-cheie Virginia, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
În 2008, Obama şi-a adjudecat acest stat conservator din sudul SUA, însă a pierdut la alegerile următoare, în 2012. Clinton ar putea obţine un rezultat bun în Carolina de Nord, care aduce 15 voturi ale electorilor, graţie votului din marile oraşe, cum ar fi Charlotte şi Raleigh, însă restul statului este rural şi foarte conservator.
Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor electorilor, adică 270 din totalul de 538 voturi din Colegiul Electoral.
05.30 Donald Trump, învingător în statul-cheie Ohio
Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Ohio, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
Rezultatul din Ohio este deosebit de urmărit, având în vedere că niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite, care aduce 18 electori.
În cazul în care Trump pierdea în Florida şi Ohio atunci şansele sale de victorie se reduceau considerabil.
Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor electorilor, adică 270 din totalul de 538 voturi din Colegiul Electoral.
În acest moment, scorul voturilor electorale este de 168 la 122 pentru Donald Trump.
05.10 Statul Missouri a votat pentru Donald Trump, care reuşeşte să strângă 150 de voturi, în timp pe Hillary Clinton se ridică la 109 voturi ale electorilor, potrivit BBC.
La ora 05.00 s-au închis urnele în 4 state: Nevada, Utah, Iowa şi Montana, CNN şi ABC proiectând victoria lui Trump în statul Montana. De asemenea, ABC proiectează statul New Mexico ca fiind câştigat de Hillary Clinton.
În statele cheie, lupta încă se dă, cu Trump având avans în state de care Clinton are nevoie: Florida – avans Trump 105.000 voturi, North Carolina – avans Trump 115.000 voturi, Michigan – avans Trump 50.000, New Hampshire – avans Trump 5.000 de voturi. Ohio şi Georgia sunt dominate de Trump cu un avans de 395.000, respectiv de 365.000 de voturi. Hillary Clinton a preluat conducerea în Virginia, stat de care are nevoie, cu 15.000 de voturi. Ea conduce şi în Colorado cu 73.000 de voturi şi în Pennsylvania cu 250.000 de voturi.
04.30 Donald Trump reuşeşte să câştige statul Louisiana, conform proiecţiei AP.
Trump conduce în statele cheie Florida, Ohio, Virginia, Georgia, Carolina de Nord, Michigan şi New Hampshire. La sediul de campanie al lui Trump atmosfera este foarte veselă, relatează CNN.
Scorul voturilor electorale este de 137 la 104 pentru Donald Trump.
UPDATE 02.35: Secţiile de vot s-au închis în West Virginia, Ohio şi părţi din Carolina de Nord
Secţiile de vot s-au închis la ora locală 19.30 (2.30 ora României) în West Virginia (cinci electori), tradiţional republicană, precum şi în statul cheie Ohio (18 electori).
În Carolina de Nord, unde votul urma să se încheie la aceeaşi oră, autorităţile au permis prelungirea programului în opt secţii, cu până la 60 de minute, după ce sistemul electronic de vot s-a defectat şi a întârziat procesul.
Potrivit analiştilor, şansele lui Trump depind de rezultatele sale din Florida, Michigan, Carolina de Nord, Ohio, dar şi din Pennsylvania. Mai exact, pentru ca Trump să câştige, trebuie să obţină victoria în majoritatea acestor state.
Dacă Trump nu câştigă Florida, Michigan şi Pennsylvania, Clinton are, practic, victoria asigurată.
04.17 Donald Trump a reuşit să câştige voturile electorilor din Nebraska sau Arkansas şi a ajuns la 129 de voturi, în timp ce Clinton a obţinut, potrivit rezultatelor parţiale furnizate de BBC, 104 voturi.
În acelaşi timp, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP, Clinton, a câştigat scrutinul în Rhode Island, New York, Illinois, având 97 de voturi ale electorilor, în timp ce Trump are 123 de voturi, după ce a câştigat în Mississippi, Alabama, Tennessee, Texas, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming, Kansas şi Nebraska.
Anterior, candidatul democrat, Hillary Clinton, câştigase scrutinul în Massachusetts, Maryland, New Jersey, Delaware şi Districtul Columbia, Vermont, având în total 44 de voturi ale electorilor, în timp ce Trump a câştigat în Oklahoma, Kentucky, Virginia de Vest, Indiana şi Carolina de Sud şi avea 40 de voturi ale electorilor.
Trump îşi măreşte uşor avansul în faţa lui Clinton în Florida, după procesarea voturilor venite din 93% din districtele electorale ale acestui stat, având 49,3% din voturi, comparativ cu 47,6% cât are contracandiata lui, scrie CNN.
UPDATE 02.29: Trump şi-a consolidat avansul în Florida
Candidatul republican Donald Trump şi-a consolidat avansul în Florida, după numărarea a 15% din voturi, relatează CNN.
Astfel, Trump a obţinut 710.934 de sufragii dintre cele numărate, adică 51%.
Clinton are 649.330 de voturi, adică 46,6% dintre cele numărate.
02.10 PRIMELE ESTIMĂRI: Donald Trump are 19 voturi ale electorilor federali, Hillary Clinton, trei
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat în statele Kentucky şi Indiana, obţinând 19 voturi ale electorilor, în timp ce democrata Hillary Clinton, a câştigat în Vermont, obţinând trei voturi federale, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.Statul Kentucky are opt electori, în timp ce Indiana are 11.
Pentru a obţine victoria în scrutinul prezidenţial, un candidat trebuie să obţină 270 de voturi ale electorilor federali.
23.59: George W. Bush şi soţia sa, Laura, ar fi votat pentru Hillary Clinton
Fostul preşedinte american George W. Bush şi soţia sa, Laura, au votat pentru Hillary Clinton, relatează The Washington Examiner.
„Mi s-a spus că George W. Bush şi Laura Bush au votat astăzi (marţi – n.r.) pentru Hillary Clinton”, a declarat moderatoarea conservatoare de radio Rush Limbaugh.
În septembrie, presa a scris că şi fostul preşedinte american George H.W. Bush, tatăl lui George W. Bush, a decis să o voteze pe democrata Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale.
După ce Jeb Bush s-a retras din cursa pentru învestitura republicană, în februarie, familia s-a ţinut în general la distanţă de luptele de pe scena politică.
22:45 Donald Trump a fost huiduit, marţi, la intrarea în secţia de votare din cartierul new-yorkez Manhattan. Potrivit înregistrărilor video, zeci de persoane i-au strigat candidatului republican „Pleacă!” în timp ce Donald Trump intra în secţie pentru a vota în scrutinul prezidenţial în care candidează, potrivit presei americane. Trump a mers la vot împreună cu soţia lui, Melania, şi fiica lor, Ivanka.
21.45: REZULTATE ALEGERI SUA 2016. Procesul de votare pe teritoriul continental al SUA se va încheia la ora 08.00, ora României, miercuri dimineaţa, în localităţile din vestul statului Alaska. Tot atunci vor fi făcute publice şi rezultatele primelor exit-poll-uri. Dintre cei doi candidaţi, Hillary Clinton a fost cea care s-a prezentat prima la vot, în jurul orei locale 8 (ora 15.00, în România), într-o secţie din Chappaqua (New York), însoţită de soţul său. Donald Trump a mers la vot în jurul orei 11 (ora 18.00, în România), în Manhattan, însoţit de soţia sa Melania şi fiica Ivanka.
Predicţiile analiştilor, referitor la numărul de state câştigate de fiecare candidat (Trump – roşu şi nuanţe de roşu, Clinton – albastru şi nunaţe de albastru):
(Click pe harta pentru rezultate LIVE)
20.47 – Prezenţa la urne în scrutinul din SUA este estimată a fi la nivelul de 60% – Reuters / Ipsos
Prezenţa finală la urne în scrutinul prezidenţial şi parlamentar din Statele Unite se estimează că va fi la circa 60%, conform unei proiecţii Reuters/Ipsos.
În rândul grupurilor minoritare, prezenţa la urne este estimată la 43%.
Aproape 60% dintre femeile afro-americane probabil vor merge la urne, precum şi 69% dintre bărbaţii albi, arată proiecţia realizată de agenţia de ştiri Reuters cu ajutorul Institutului de sondare Ipsos.
19.50 Site-ul de analiză politică FiveThirtyEight preconizează în continuare că Hillary Clinton va câştiga. Acesta consideră că reprezentanta democraţilor are 71% şanse la victorie.
20.00: Candidatul republican la președinția SUA a dat în judecată registrul electoral din statul Nevada pe motiv că acesta a permis ca o secție de votare din Las Vegas să rămână deschisă după ora oficială de închidere a secţiei, în cursul procesului de votare anticipată de săptămâna trecută, transmite Reuters.
17:50 Dacă devine președinte, Donald Trump nu se va retrage din NATO, în ciuda retoricii sale din timpul campaniei, dar are o viziune destul de nonconformistă despre Rusia și e dispus la compromisuri în politica externă, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Paul Stronski, analist asociat al Programului Carnegie pentru Rusia și Eurasia.
15:00 Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, a votat, alături de soţul său, fostul preşedinte Bill Clinton, în scrutinul prezidenţial şi parlamentar din Statele Unite, relatează Fox News.
14.10 Trump a făcut declaraţii pentru Fox News. „Am decis să votez cu Trump”, a glumit Trump, adăugând că este emoţionat. El a fost întrebat dacă s-a schimbat pe parcursul campaniei. „A fost un proces extraordinar, de 17 sau 18 săptămâni de când am fost nominalizat. A fost un proces minunat, am întâlnit oameni care m-au întrebat ce am învăţat din această campanie. Am învăţat că oamenii sunt incredibili”, a mai spus Trump. „Văd atât de multe sperante şi visuri distruse care nu au fost împlinite, dar care ar putea fi materializate sub o conducere adecvată”
13:50 Nigel Farage, politicianul britanic ultranaţionalist, a declarat că ar accepta funcţia oficială de ambasador al lui Donald Trump în Uniunea Europeană, informează site-ul ziarului The Independent. Politicianul eurosceptic asigură interimatul la conducerea formaţiunii populiste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), după demisia neaşteptată a liderului, Diane James. Acesta a declarat că i-ar plăcea să servească drept ambasador al lui Trump în Uniunea Europeană. Farage a fost însă evaziv în faţa întrebării dacă a discutat deja cu candidatul republican despre o slujbă în cadrul potenţialei Administraţii Trump.
„Nu ştiu ce se va întâmpla, este foarte simplu tot ceea ce pot să spun despre aceste alegeri: sunt asemănătoare campaniei pro-Brexit. Îţi doreşti o schimbare sau doreşti să rămâi exact aşa cum eşti? Despre asta este vorba. Dacă (Trump, n.red.) mi-ar oferi o slujbă precum cea de ambasador al său în UE, aş îndeplini această sarcină foarte bine „, a spus Farage.
13.40 Ambasadorul SUA la România, Hans Klemm, a declarat, marţi, la Timişoara, că după alegerile prezidenţiale din SUA nu ştie cum vor evolua relaţiile dintre cele două state, dar că „politica externă americană este bazată pe alianţe şi parteneriate”, iar România este „un partener puternic”.
Întrebat cum vor evolua relaţiile dintre România şi SUA după alegeri, Hans Klemm a declarat că nu cunoaşte răspunsul.
„Este o întrebare foarte bună la care nu cunosc, din păcate, răspunsul. În primul rând, va depinde de alegătorii americani, vom vedea ce vor decide ei în următoarele 24 de ore, în urma alegerilor. În al doilea rând, în ultimii 70 de ani, după al Doilea Război Mondial, o trăsătură a politicii externe americane a fost continuitatea. Politica externă americană este bazată pe alianţe şi parteneriate, iar România este un puternic aliat şi partener în cadrul NATO. Cred că acest parteneriat şi această alianţă vor continua, iar responsabilitatea mea în calitate de ambasador este să depun eforturi să continue”, a afirmat Hans Klemm.
De asemenea, ambasadorul SUA în România a comentat, întrebat de presă, şi afirmaţia lui Donald Trump cu privire la faptul că statele NATO ar trebui să plătească pentru a li se asigura securitate.
„Într-adevăr, a spus asta, iar declaraţia lui trebuie luată ca atare. Drept răspuns, preşedintele Obama a subliniat importanţa NATO, importanţa alianţei pentru membri şi pentru relaţia transatlantică. Una dintre deciziile luate la Summitul NATO din Ţara Galilor a fost ca toate ţările membre să aloce cel puţin 2% din PIB pentru apărare. SUA depăşesc deja acest procent, sunt una dintre cele trei sau patru ţări care fac acest lucru. România va depăşi şi ea acest prag în 2017 şi încurajăm în continuare şi celelalte ţări să facă acelaşi lucru”, a declarat Hans Klemm.
Hans Klemm a preluat funcţia de Ambasador al SUA în România la data de 21 septembrie 2015.
13.30 În urmă cu 30 de minute s-au deschis secţiile de votare din Carolina de Nord, Ohio şi Virginia de Vest. Guvernatorul de Ohio, fostul candidat John Kasich, încurajează oamenii să iasă la vot.
UPDATE 12:30 Matteo Renzi şi-a exprimat sprijinul pentru Hillary Clinton, în cadrul unei postări pe Facebook. Matteo Renzi, premierul Italiei, l-a felicitat pe preşedintele Barack Obama pentru cei opt ani în funcţia de preşedinte al SUA şi a reiterat susţinerea sa pentru candidata democrată, Hillary Clinton, în cadrul unei postări pe site-ul de socializare Facebook, informează The Huffington Post.
În cadrul postării premierului Matteo Renzi erau cuprinse de asemenea o serie de fotografii cu acesta şi Barack Obama de la întrevederile politice avute de cei doi de-a lungul timpului.
„Pentru mine a fost un mare privilegiu să am oportunitatea de a lucra împreună şi de ne consulta unul cu celălalt în multe ocazii”, a declarat Matteo Renzi.
Premierul italian şi-a exprimat tristeţea în faţa încheierii mandatului prezidenţial al lui Brack Obama, dar a afirmat că acesta „va rămâne în filele istoriei şi în inimile multora dintre noi”.
UPDATE_ 10.07 Un astronaut NASA a votat din spaţiu în cadrul alegerilor prezidenţiale americane. Shane Kimbrough, un astronaut NASA care se află la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, a votat în cadrul alegerilor prezidenţiale americane, a anunţat Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu, potrivit CNN. NASA a comunicat Yahoo News că Kimbrough a votat în cadrul alegerilor din 2016 din staţia spaţială în urmă cu câteva zile.
Pentru astronauţii care se vor afla în spaţiu în ziua alegerilor, procesul de votare începe cu un an înainte de lansare. La momentul respectiv, ei pot alege la ce fel de scrutin doresc să participe. Apoi, cu şase luni înainte de alegeri, astronauţii primesc un fomular de înscriere.
UPDATE 9.30 Alegerile pentru preşedinţia Statelor Unite au început simbolic, în mica localitate Dixville Notch din statul american New Hampshire, când şapte persoane au votat la miezul nopţii, dintre care patru pentru Hillary Clinton, informează site-ul postului France24. Încă din 1960, micuţa localitate din Munţii Apalaşi are onoarea de a da startul alegerilor prezidenţiale.
Clay Smith a fost primul alegător american care a votat în ziua alegerilor, la scurt timp după miezul nopţii dintre luni şi marţi.
Rezultatul votului a fost comunicat în doar câteva minute, candidata democrată Hillary Clinton obţinând patru voturi, republicanul Donald Trump a primit două voturi. Un al optulea vot, trimis prin procură, a fost invalidat pentru că era pe numele lui Mitt Romney, candidatul republican din anul 2012.
În afară de alte două sate din New Hampshire, care de asemenea votează în cursul nopţii, scrutinul începe oficial la 06:00 (13:00 ora României) pe coasta de est a Statelor Unite.
Cum s-a votat în cele trei localităţi din New Hampshire:
Dixville Notch
Hillary Clinton: 4 voturi
Donald Trump: 2 voturi
Gary Johnson: 1 vot
ALEGERI SUA. Cu numai câteva ore înainte de deschiderea urnelor în Statele Unite, democrata Hillary Clinton avea 90% şanse să îl înfrângă pe republicanul Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, arată ultimul sondaj Reuters/Ipsos publicat înainte de alegeri.
Şansele ei sunt aproximativ similare cu cele de săptămâna trecută, iar o eventuală victorie a lui Trump depinde de o combinaţie puţin probabilă de factori privind proporţia alegătorilor albi, de culoare şi hispanici care se prezintă la urne în şase sau şapte state, arată studiul publicat luni.
Fostul secretar de stat se bucură de 45% din intenţiile de vot, în timp ce omul de afaceri new-yorkez este susţinut de 42% dintre alegători la nivel naţional.
În ceea ce priveşte estimările privind numărul de mari electori, Clinton ar urma să obţină 303 voturi, iar Trump 235. Pentru ca un candidat să câştige cursa pentru Casa Albă, are nevoie de 270 de electori.
Şansele lui Trump depind de rezultatele sale din Florida, Michigan, Carolina de Nord şi Ohio, unde cursa era prea strânsă pentru a face estimări duminică, atunci când s-a încheiat sondajul, dar şi din Pennsylvania, unde Clinton se bucură de un uşor avans de 3%. Pentru ca Trump să câştige, trebuie să obţină victoria în majoritatea acestor state, arată News.ro.
Dacă Trump nu câştigă Florida, Michigan şi Pennsylvania, Clinton are, practic, victoria asigurată. În acelaşi timp, Trump trebuie să îşi menţină controlul în statul tradiţional republican Arizona, unde cursa este foarte strânsă. Mai mult, omul de afaceri speră ca Evan McMullin, un candidat indendependent, să nu câştige în bastionul republican Utah.
De asemenea, la nivel naţional, Trump are nevoie de o rată de participare în rândul republicanilor albi mai mare decât în 2012, o scădere a numărului de afro-americani care se prezintă la urne şi o creştere mai mică decât estimat a numărului de alegători hispanici.
Carolina de Nord, unul dintre primele state care va anunţa rezultatul scrutinului marţi noapte ar putea oferi indicii despre învingător. Dacă Hillary Clinton va câştiga, înseamnă că afro-americanii se prezintă la vot în proporţii similare cu 2012, când preşedintele Barack Obama l-a înfrânt pe republicanul Mitt Romney la diferenţă de 4% la nivel naţional. Romney a câştigat în Carolina de Nord la diferenţă de 2%.
Sondajul a fost realizat săptămâna trecută pe un eşantion de 15.000 de alegători din cele 50 de state americane şi Washington D.C.
ALEGERI SUA. Barack Obama, agent electoral pentru Hillary Clinton
Barack Obama i-a predat luni noapte ştafeta lui Hillary Clinton, într-un apel emoţionant către electorat să o voteze la Casa Albă, la un miting electoral la care au luat parte zeci de mii de oameni, ce a avut loc la Philadelphia, locul unde s-a născut democraţia americană, relatează Associated Press.
Deşi preşedinţia sa se va încheia abia pe 20 ianuarie, când va fi învestit în funcţie noul şef al statului, mitingurile electorale la care a luat parte Obama în ultimele zile, pentru a o susţine pe Hillary Clinton, au reprezentat, practic, un turneu de adio în ţară. În timp ce a traversat Michiganul, New Hampshire şi Pennsylvania, el s-a lăsat pradă nostalgiei, a povestit întâmplări din trecut şi chiar a plâns, în timp ce a mulţumit naţiunii pentru că i-a dat o şansă unui “tip slab cu un nume ciudat”.
El a spus că a fost întrebat recent dacă speranţa care a definit campania sa a supravieţuit ultimilor opt ani dificili.
“Răspunsul este da”, a spus Obama pe Independence Mall, în apropiere de Liberty Bell. El a spus că încă mai crede, “şi aceasta datorită vouă”.
“În scrisorile pe care mi le-aţi scris, în lacrimile pe care le-aţi vărsat pentru cineva drag, am văzut iar şi iar bunătatea, puterea şi inima voastră”, a spus Obama.
Apoi, soţii Obama şi Clinton s-au îmbrăţişat pe scenă: ultimul preşedinte democrat şi ce actual; primul preşedinte de culoare şi femeia care, marţi, ar putea distruge încă o barieră istorică.
Michelle Obama, ale cărei discursuri viscerale au impresionat numeroşi americani pe parcursul campaniei, a vorbit despre ocazia de unitate, care contrastează cu viziunea republicanului Donald Trump.
Prima Doamnă s-a declarat impresionată de o ţară unde “o fată ca mine, din South Side Chicago, al cărei stră-stră-bunic a fost sclav, poate merge la cele mai bune universităţi din lume”, “unde fiul de culoare al unei mame singure din Hawaii şi fiul unei mame singure din Hope, Arkansas, pot ajunge la casa Albă”.
„Vă mulţumim pentru că ne-aţi primit în comunităţile voastre, pentru că ne-aţi dat o şansă, fie că sunteţi de acord cu politica noastră sau nu”, a spus Michelle Obama în mesajul său de adio pentru ţară. Ea a precizat că eforturile pentru o victorie a lui Clinton au fost, “poate, ultimul şi cel mai important lucru pe care îl pot face pentru ţara mea, ca Primă Doamnă”.
Relaţiile dintre cele două familii nu au fost întotdeauna astfel. În 2008, când Obama a înfrânt-o pe Clinton în alegerile primare, cei doi democraţi se aflau într-o rivalitate înverşunată. Lucrurile au început să se amelioreze abia când Obama a numit-o pe Clinton secretar de stat.
Aproape un deceniu mai târziu, soţii Obama au nevoie de Clinton la fel de mult pe cât Clinton are nevoie de ei, pentru ca moştenirea lor la Casa Albă să nu fie distrusă de Donald Trump. De altfel, preşedintele le-a spus suţinătorilor săi, mai devreme, în Ann Arbour (Michigan), că toate realizările sale “sunt aruncate pe fereastră, dacă nu vom câştiga mâine (marţi – n.r.)”.
Şi Clinton a rememorat luni seară luptele grele care au adus-o în această etapă.
“Regret profund cât de furios a devenit tonul campaniei”, a spus Clinton, fără a-l numi pe Trumă.
Participanţii la miting nu au lăsat să treacă neobservat faptul că democrata şi-a rostit discursul de la tribuna cu sigiliul prezidenţial, instalat pentru Obama.
Soţii Obama sunt profund conştienţi că, indiferent dacă Hillary Clinton câştigă sau nu marţi, epoca lor se încheie – o realitate punctată de insistenţa cu care atât preşedintele, cât şi Prima Doamnă au insistat că niciunul dintre ei nu va mai candida vreodată pentru vreo funcţie.
Ca dar de despărţire, Obama i-a oferit fostei sale şefe a diplomaţiei mantra sa de campanie – “Înflăcărat, pregătit de start”. El a povestit în New Hamsphire că sloganul a fost inventat de un susţinător pe care nu l-a întâlnit niciodată şi care a luat parte la un eveniment obscur în urmă cu opt ani, în Carolina de Sud.
“Arată că o voce poate schimba o sală, apoi un oraş, un stat şi o naţiune. Iar dacă poate schimba o naţiune, poate schimba lumea”, a adăugat el.
ALEGERI SUA. Ultimele încercări de a aduna voturi
Clinton şi-a adăugat în program ultimul miting din această campanie la miezul nopţii de luni spre marţi (marţi, 7.00, ora României) în North Carolina, un stat crucial.
Trump participă la ultimul miting în Michigan, luni, la ora locală 23.00 (marţi 6.00, ora României).
Ei şi-au concentrat ultimele mitinguri în state care deţin cheia către preşedinţie. Învingătorul va fi stabilit în baza voturilor marilor electori (indirect), atribuite în fiecare stat, şi nu în baza votului (direct) pentru cel mai popular candidat la nivelul întregii ţări.
Trump şi-a început ultima zi de campanie în Florida, după care s-a dus în North Carolina, Pennsylvania, New Hampshire şi Michigan.
Clinton a început în Pennsylvania, după care s-a dus în Michigan, s-a întors în Pennsylvania şi apoi s-a dus în North Carolina.
Distanţa în sondaje s-a redus în ultimele zile, însă Clinton este considerată în continuare favorită şi este creditată cu cele mai mari şanse să obţină votul a 270 din cei 538 de electori, de care are nevoie pentru învinge în scrutinul prezidenţial
Ea deţine un avans de două puncte procentuale în faţa lui Trump, potrivit unei medii a scorurilor obţinute în cele mai importante sondaje de opinie la nivel naţional.
Lupta este stânsă şi în statele-cheie, însă democrata are de obţinut un număr mai mic de victorii în aceste state-cheie decât Trump pentru a deveni prima preşedintă din istoria americană.
Hillary Clinton şi Donald Trump au tras ultimele „cartuşe” luni, în mitinguri în care au încercat să-i convingă pe indecişi, în ultima zi a unei campanii prezidenţiale de o violenţă fără precedent şi al cărei rezultat, cu o zi înainte de scrutin, rămânea foarte nesigur, relatează Reuters.
Anchete de opinie o creditau pe candata democrată cu un uşor avans, însă fosta Prima Doamnă ştie că nu poate să lase garda jos în faţa unui Donald Trump care a elecrizat dezbateri şi a dezvăluit, prin stilul său agresiv, o disensiune profundă, până acum subiacentă, în naţiunea americană.
Cu doar câteva ore înainte de „Election Day”, un sondaj Economist-YouGov o credita cu un avans de patru puncte procentuale pe candidata democrată, cu 45% din intenţiile de vot, în timp ce proiectul Reuters/State of the Nation îi atribuia 303 mari electori probabili lui Hillary Clinton şi 235 lui Donald Trump.
Pentru a-i succede lui Barack Obama în fotoliul de la Casa Albă, unul dintre ei are nevoie de cel puţin 270 de mari electori.
Şansele lui Trump vor depinde de rezultatul pe care-l va onbţine în Florida, North Carolina, Ohio şi Michigan – unde sondajele îi plasează pe cei doi candidaţi cot la cot -, dar şi în Pennsylvania – unde Clinton este creditată cu un avans de trei puncre procentuale. Pentru a obţine victoria, este necesar ca Trump să iasă învingător în toate aceste state.
În cazul în care Trump pierde în două dintre statele Florida, Michigan şi Pennsylvania, Clinton practic va câştiga alegerile.
Hillary Clinton şi Donald Trump şi-au programat mitingurile de luni conştienţi de necesitatea de a-şi face campanie până la capăt.
Candidata democrată a fost în Pennsylvania şi în Michigan înainte să-şi încheie ziua cu un miting anunţat la miezul nopţii la Raleigh, în North Carolina.
Donald Trump şi-a început ziua la Sarasota, în Florida, unde află cot la cot cu Hillary Clinton. El a fost în North Carolina, în Pennsylvania şi în New Hampshire şi încheie la Grand Rapids, în Michigan.
Prezicându-şi victoria, miliardarul newyorkez şi-a catalogat adversara drept „falsă”.
„Am obosit să fim conduşi de oameni stupizi”, a spus el.
Hillary Clinton l-a acuzat în schimb pe adversarul său că alimentează disensiunile în ţară.
Ea a primit din nou, în ultima zi de campanie, susţinerea preşedintelui Barack Obama.
Obama, care a vorbit în faţa a aproximativ 9.000 de oameni în campusul Universităţii din Michigan, la Ann Arbor, a îndemnat tineretul american, care l-a susţinut în 2008 şi în 2012, să voteze cu fostul său secretar de Stat.
El a spus din nou de ce Donald Trump nu este, în opinia sa, absolut deloc calificat să se instaleze în Biroul Oval – şi anume miliardarul este rupt de realitatea ţării.
„În 70 de ani de existenţă el n-a dat dovadă de niciun respect faţă de muncitori. Eu nu cred că el cunoaşte o singură persoană care munceşte, în afară de oamenii care-i fac curăţenie în hoteluri sau îi tund peluza terenurilor de golf”, a spus preşedinte american.
Însă după opt ani de administraţie Obama, Statele Unite se pregătesc să voteze într-o ţară profund divizată.
Americanii sunt chemaţi să aleagă între două personaje puţin iubite de opinia publică şi care au inspirat mai degrabă un sentiment de repulsie decât de o mişcare de adeziune.
VIZIUNI OPUSE
Pentru Donald Trump, adversara sa democrată este o personalitate „coruptă”, care ar trebui să se afle în închisoare şi care încarnează deriva elitelor de la Washington, colaborarea cu interesele private servite de globalizare şi declinul unei Americi care trăia în nostalgia unei grandori pierdute.
Pentru Hillary Clinton, rivalul ei este un jongler, un „entertainer”, o fostă vedetă de reality-show, al cărui temperament sangvinic, lene şi personalitate misogină, homofobă, rasistă şi populistă îl descalifică să devină cel mai puternic om din lume.
De o parte, un om de afaceri care nu a demonstrat vreodată că are stofa unui preşedinte, dar care a cristalizat resentimentul surd al unei mari părţi a populaţiei americane ce se consideră abandonată de puterea federală.
De cealaltă, o femeie competentă, la curent cu marile dosare actuale, dar care nu a reuşit să se debaraseze vreodată de reputaţia de rebelă, un pic arogantă şi care cultivă gustul secretului, prea puţin compatibil cu exigenţa unei anumite transparenţe impuse celui sau celei care candidează la magistratura supremă.
Cazul mesageriei private pe care a folosit-o pe când era şefa diplomaţiei americane a urmărit-o până în ultima zi. FBI-ul tocmai a confirmat, duminică, faptul că nu există motive s-o urmărească penal.
Intervenţia poliţiei federale în această campanie prezidenţială – sau mai degrabă lipsa reţinerii impuse de tradiţie – a bruiat şi mai mult reperele şi a sfârşit prin a-i debusola pe alegătorii indecişi.
Aproape 24 de milioane de oameni au votat de la anunţul directorului FBI James Comey, săptămâna trecută, cu privire la redeschiderea anchetei. Este vorba de mai mult de jumătate dintre cele 42,5 milioane de voturi exprimate anticipat până luni după-amiaza, potrivit unor date Associated Press.
Două viziuni radical opuse ale Statelor Unite s-au înfruntat, fără ca vreuna dintre ele să se impună clar sau să-şi demonstreze pertinenţa.