Senatorii din comisia de muncă au adoptat un raport de admitere la o propunere legislativă de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, semnată de mai mulţi parlamentari de la UNPR, care prevede că pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.
Potrivit propunerii de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole de producţie se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.
Unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, senatorul independent Haralambie Vochiţoiu a declarat că Parlamentul trebuie să voteze acest proiect de lege atât de necesar celor care la ora asta au doar 350 de lei pensie.
”500 de lei oricum este insuficient, dar anticipez corul de bocitoare din Ministerul de Finanţe, care ne va spune că nu sunt bani. Aş prefera să nu mai auzim încă o dată că nu se poate. Guvernul trebuie să caute soluţii pentru aceşti români care au lucrat în agricultură şi au contribuit de-a lungul vieţii lor la construcţia acestei ţări”, a spus Vochiţoiu.
Raportul de admitere a propunerii legislative a fost aprobat cu doar două abţineri.
Guvernul a transmis că nu susţine adoptarea acestei modificări, motivând că propunerea este discriminatorie faţă de ceilalţi pensionari.
Propunerea legislativă urmează să fie intre la vot în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
sursa: news.ro