Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi a confirmat că Ivanciu Corcioveiu, tânărul de 23 ani care în seara zilei de 6 septembrie a spulbert doi copii de 9 și 13 ani, şi care a părăsit locul faptei, a fost reţinut la Florenţa, în urma colaborării cu poliţiştii italieni. Potrivit unor surse judiciare, el ar fi fost turnat de către doi amici, care l-au ajutat să plece din țară.
Imediat după accident, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galaţi către oraşul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Folteşti i-a lovit frontal pe cei doi copii, care se aflau pe marginea drumului. În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
La scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, în persoana unui tânăr de 23 ani, Ivanciu Corcioveiu ,din oraşul Târgu Bujor, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de poliţişti conducând fără permis pe raza localităţii Fârţăneşti, la sfârşitul lunii iunie, fiind trimis în judecată.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.
La 8 septembrie, Judecătoria Târgu Bujor a emis mandat de arestare în lipsă pentru 30 de zile de la data punerii în executare, tânărului de 23 ani, după care a fost dat în urmărire naţională şi, ulterior, s-a solicitat şi emis mandat de arestare europeană pe numele conducătorului auto.
Imediat după comiterea faptei, poliţiştii gălăţeni au reuşit identificarea şi reţinerea a doi tineri, ambii de 22 ani, care se pare că au ajutat persoana dată în urmărire să părăsească ţara cu destinaţia Italia. Cei doi tineri au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu Bujor cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, instanţa aplicând măsura arestului la domiciliu.
La data de 15 septembrie, poliţiştii italieni, în urma furnizării unor informaţii de către colegii lor gălăţeni, au reuşit reţinerea persoanei dată în urmărire internaţională, faţă de care urmează a se urma procedurile de transfer în România pentru a se continua cercetările.
sursa: evz.ro