Acasă Stiri Dosarul Hexi Pharma: Dezinfectanţii ar fi fost diluaţi în limite legale

Dosarul Hexi Pharma: Dezinfectanţii ar fi fost diluaţi în limite legale

584
0

Primele teste efectuate pe produsele Hexi Pharma, la cererea procurorilor Parchetului General, arată rezultate surprinzătoare. Concentraţia dezinfectanţilor este în limita admisă de normele UE, adică substanţa activă nu a fost diluată.

RECLAMĂ

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat marți că a fost finalizată efectuarea testelor de eficiență în cazul dezinfectanților Hexi Pharma, pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei, menționând că este în pregătire un alt lot care să fie trimis la institute din străinătate./

„S-a finalizat efectuarea testelor de eficiență pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei. Este greu să evaluăm acum în detaliu ceea ce solicitați dvs, însă este de precizat că urmează alte teste de eficiență pe un alt lot, care va fi trimis acestui institut. Ne gândim, pregătim teste care să fie efectuate la institute din străinătate. Este o procedură în curs. Este o procedură mai complicată”, a declarat Lazăr, la sosirea la sediul CSM.

Întrebat dacă o parte din rezultate arată faptul că anumite produse Hexi Pharma au fost eficiente, procurorul general a spus că au fost rezultate atât pozitive, cât și negative, însă doar în final se va putea stabili în ce măsură ele sunt relevante.

Acestea sunt însă doar testele preliminare, iar lotul examinat a fost ridicat de procurori din spitale la o săptămână după izbucnirea scandalului. Există informaţii potrivit cărora, în acea săptămână, societatea Hexi Pharma şi-ar fi retras dezinfectanţii din spitale sau i-ar fi înlocuit, scrie digi24.ro.

Ancheta va confirma sau infirma aceste informaţii.

În luna mai, Guvernul a făcut publice primele rezultate oficiale cu privire la analizele făcute dezinfectanților distribuiți de Hexi Pharma, care arătau că aceștia au fost diluați de 10 ori. Toate probele analizate sunt neconforme, au declarat atunci reprezentanții Guvernului. Analizele făcute de ICECHIM asupra unor produse biocide de la Hexi Pharma arătau diferențe mari de concentrații între valoarea declarată și cea constatată în laborator. Astfel, la clorură de amoniu, valoarea declarată era 15%, iar cea măsurată – 5,18%. La un produs cu iod, valoarea declarată era 10%, cea măsurată – 7,41%. La Glutaraldehidă, valoarea declarată era 12%, iar cea declarată – 1,23%, a spus dr. Victor Strâmbu.

Prima decizia luată după anunțarea acestor rezultate a fost de a retrage toate produsele Hexi Pharma din spitale.

RECLAMĂ
Articolul precedentUnse cu toate alifiile. 3 zodii de femei pe care nu le poti pacali sub niciun chip
Articolul următorReacţia lui Wesley după ce mai multe publicaţii din presa arabă au scris că a murit: „Am auzit că m-a omorât cineva…Mai amult de trăit!”