USL Dolj a dominat aceste alegeri parlamentare, zdrobindu-şi adversarii indiferent de nume. Astfel, pornit ca favorit înaintea începerii campaniei electorale fostul primar Antonie Solomon ar putea să termine pe locul al treilea.
Primele rezultate parţiale arată că USL-ul a fost votat în Craiova în proporţie de 66,13 la sută la Senat şi de 66,79 la Camera Deputaţilor. În Colegiul 1 Senat, profesoara Cristiana Anghel a obţinut un scor zdrobitor faţă de ex-candidaţii la primărie, Antonie Solomon şi Mărinică Dincă. Astfel, reprezentantul USL are până acum 58 la sută, in timp ce Mărinică Dincă (ARD) înregistrează 20 la sută şi Antonie Solomon (PP-DD) un procent de 17 la sută. În acelaşi colegiu, dar la Camera Deputaţilor, Cosmin Enea (USL) a înregistrat 60 la sută din voturi, Gigi Neţoiu (PP-DD) – 20, iar Eugen Călinoiu (ARD) – 17. În Colegiul 2 Camera Deputaţilor situaţia este mai clară: Nicu Vasilescu (USL) – 68 la sută, Constantin Dascălu (ARD) – 17 la sută şi Mihai Cilibiu (PP-DD) – 11 la sută. În Colegiul 3 Camera Deputaţilor se cunoaşte momentan că Ionuţ Stroe (USL) ar avea aproape 70 la sută. Tripleta liberală din Colegiul 4 Senat, 7 şi 8 Camera Deputaţilor, a fost, de asemenea câştigătoare. Mario Ovidiu Oprea şi cei doi candidaţi la deputaţi, Mihai Voicu şi Daniel Iane au închis colegiile. Oprea a obţinut 56 la sută, Voicu – 62 şi Iane – 52. Florea Voinea, Colegiul 3 Senat, şi Petre Petrescu, Colegiul 5 Camera Deputaţilor, s-au impus categoric. Dacă Voinea a avut 68,3 la sută din voturi, Petre Petrescu a acumulat 62,8 din totalul voturilor. Pe locul doi s-a clasat Ileana Şerban (ARD), cu 18,3 la sută şi Ion Dumbravă (PP-DD) – cu 16,2. Claudiu Manda are şanse mari să realizeze recordul Alianţei la nivel naţional. În Colegiul 6 Camera Deputaţilor el a obţinut 78,32 de procente conform numărătorii realizate de USL. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a reuşit unul dintre cele mai mari procente din ţară: 74 la sută, în Colegiul 9. La mică distanţă a fost şi Mircea Geoană, candidat în Colegiul 5 Senat: 70 la sută
sursa: jurnalulolteniei.ro