Acasă Stiri Cine îi ţine „legaţi” pe fraţii Dolănescu! Îi ţine aşa cel puţin...

Cine îi ţine „legaţi” pe fraţii Dolănescu! Îi ţine aşa cel puţin până la toamnă

996
0

După aproape şapte ani de scandal şi procese, fraţii Ionuţ şi Dragoş Dolănescu au ajuns fără să vrea de aceeaşi parte a baricadei.

RECLAMĂ

Amândoi par mai dornici ca niciodată să pună capăt procesului de succesiune, numai că, din motive independente de ei, finalul pare mai departe ca niciodată. „Suntem ţinuţi în loc de către cei trei experţi imobiliari care de luni de zile nu reuşesc să se întrunească. Evident, în aceste condiţii expertiza cerută de instanţă nu a fost nici măcar începută. Procesul va continua probabil cel puţin până în toamnă. Amândoi îşi doresc finalizarea cât mai rapidă a procesului”, ne-a mărturisit unul dintre apărătorii celor doi.
Judecarea dosarului depinde în mare măsură de valoarea pe care experţii o vor atribui imobilelor pe care le dispută cei doi fraţi. Unul dintre acestea este vila în care a locuit Ion Dolănescu. Din 2009 până acum, valoarea vilei a scăzut constant, acum fiind foarte-foarte departe de preţul de odinioară. Imediat după moartea regretatului artist, expertiza imobiliară efectuată la cererea lui Dragoş, unul dintre cei doi fii ai acestuia, arăta că imobilul valorează nu mai puţin de 1,5 milioane euro. Trei ani mai târziu însă, instanţa a cerut efectuarea unei noi expertize care a coborât eventualul preţ al casei la 685.000 de euro. Numai că lucrurile nu s-au oprit aici. Ionuţ Dolănescu a cerut o nouă expetiză. Potrivit surselor noastre, acesta susţine că valoarea reală a „casei părinteşti” este de 300.000 de euro.

Războiul dintre cei doi fraţi a început la scurt timp după moartea lui Ion Dolănescu, în 2009. Atunci, Dragoş a declarat public faptul că Ionuţ şi-a însuşit aproape 1.800.000 de euro, bani pe care tatăl lor îi ţinea…la saltea. În patul în care a murit. Supărarea a fost accentuată şi de faptul că Ionuţ ar fi încercat să cumpere tăcerea fratelui său cu 100.000 de euro. Intervievat telefonic la emisiunea “Acces direct”, de la Antena 1, Dragoş afirma că el şi Ionuţ „nu se vor mai împăca niciodată”.
Potrivit actelor de la dosarul de succesiune, Ionuţ şi Dragoş ar urma să-şi împartă următoarele:
– vila din str. Caimatei nr.12, sector 2 cu teren de 466,04 mp. Valoarea estimativă este de 685.000 de euro
– casa din str. Hagi Dina 38, teren de 261,77 mp
– vila la Sinaia, pe str. Calea Bucureşti, nr.63-67-69 Judeţul Prahova, cu trei loturi de teren de 450mp, 492 mp şi respectiv 1135 mp. Valoare estimativă 200.000 de euro
– teren de 556 mp în Comuna Butimanu, Judeţul Dâmboviţa
– teren de 812,64 mp situat în Comuna Tunari, Judeţul Ilfov
– teren în suprafaţă de 1095,28 mp situat în Comuna Tunari, Judeţul Ilfov
– teren de 306 mp în Comuna Butimanu , Judeţul Dâmboviţa
– teren de 3922 mp – teren arabil situat în Comuna Butimanu , Judeţul Dâmboviţa
– certificatele de proprietate emise de Fondul Proprietăţii Private
– un autoturism marca Dacia Logan
– două locuri de veci, unul la Cimitirul Bellu şi unul în Cimitirul Ghencea
– drepturi de autor şi drepturi conexe

RECLAMĂ
Articolul precedentUnde este, de fapt, Adi Mutu! El spune că e în Republica Dominicană, noi știm adevărul
Articolul următorLIVIU VÂRCIU a cerut-o în căsătorie pe NICOLETA NUCĂ: ”Aş vrea să fii soţia mea!”