Astfel, în Parlament, în cei peste 25 de ani de la Revoluție, s-au născut peste 10 copii, majoritatea dintre aceștia fiind băieți.
În scurt timp, ”în Casa Poporului” va mai apărea un ”pui de ales”, tot de sex masculin, acesta adăugându-se la colecția deja existentă de băieți de parlamentari. Lidera liberalilor, deputata Alina Gorghiu va deveni pentru prima dată în viață mămică, aceasta urmând să dea naștere unui băiețel în luna mai. Cu toate că are mai puțin de 2 luni până să devină mamă, co-președinta PNL este foarte activă, ea reușind să bată țara în lung și lat pentru a discuta cu liderii județeni ai partidului. Alina Gorghiu va deveni, astfel, cea de-a 11-a aleasă care va aduce pe lume un copil în timpul mandatului de deputat.
În ultimii ani, în Casa Poporului mai multe doamne deputat sau senator au devenit mămici, unele chiar de două ori
Una dintre primele alese care a născut cât era deputat este fostul ministru al tineretului Monica Ridzi, care în timpul mandatului a dus pe lume doi copii, un băiat, în 2010, și o fată, în 2013. În prezent, Ridzi este condamnată definitiv pentru acte de corupție, aceasta pierzându-și mandatul de deputat.
O altă deputată care a îmbinat foarte bine viața de politician cu aceea de familie este și liberala Diana Tușa, care în 2010 l-a născut pe Alexandru, ea fiind la primul mandat de deputat.
Tot în primul an de deputăție a născut și penelista Cristina Pocora. Ea a adus pe lume o fetiță, în 2011, tot în primul său mandat de parlamentar.
O altă liberală care a devenit mamă în Casa Poporului este și Andreea Paul, care are a adus pe lume o fetiță, în vara anului 2010.
Mai tânăra lor colegă, pesedista Cristina Dumitrache, a adus pe lume un băiat în urmă cu doi ani, iar acum așteaptă un al doilea copil.
Și fosta președintă a Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a născut imediat după ce nu a mai avut înalta funcție. Deputata liberală are un băiețel, care a venit pe lume în aprilie 2015.
Pe vremea cât era senator, și Lia Olguța Vasilescu a devenit fericita mămică a unui copil sănătos, pe nume Ștefan, care s-a născut în decembrie 2009.
Și Raluca Turcan a avut fericirea să-i dea viață lui Erik, pe când era deputat la primul manadat în Parlament. Puștiul are acum 9 ani.
De asemenea, și Valeria Schelean a devenit, acum doi ani, mama unui băiețel. Fosta vedetă TV Gabriela Firea a născut, acum 10 luni, tot un băiat. sursa: libertatea.ro