Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a întâlnit duminică dimineață cu membrii și simpatizanții Partidului Mișcarea Populară din județul Dolj, în cadrul evenimentului având loc lansarea candidaților pentru alegerile locale din iunie 2016. Gelu Vișan este candidatul PMP pentru primăria municipiului Craiova, în timp ce Ionel Groza și Dan Păloiu se luptă pentru șefia Consiliului Județean Dolj. Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a încercat să facă și o glumă, în timpul evenimentului dedicat lansării candidaților PMP pentru alegerile locale, la adresa Liei Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova. Băsescu a precizat că ar dori să o vadă pe aceasta bătută, completând câteva secunde mai târziu “în alegeri”. “Eu respect femeile, dar pe Olguța o vreau bătută … în alegeri”, și-a încheiat Traian Băsescu discursul. sursa: lupamea.ro