Trump nu se lasă intimidat: promite că incidentul de la Washington nu îl va face să renunţe la războiul împotriva Iranului
TVF Oltenia 26 aprilie 2026 0
Preşedintele american Donald Trump a asigurat, sâmbătă seară, că focurile de armă trase la gala presei de la Washington nu îl vor face să renunţe la războiul împotriva Iranului, chiar dacă el consideră că incidentul nu are nicio legătură cu criza internaţională.
„Asta nu mă va face să renunţ la câştigarea războiului din Iran”, a declarat preşedintele american, potrivit news.ro.
„Nu ştiu dacă a avut vreo legătură cu asta, dar, pe baza informaţiilor de care dispunem, nu cred”, a estimat el.
El a adăugat că anchetatorii investighează motivele presupusului autor al focurilor de armă, care a fost arestat şi pe care l-a calificat drept „lup singuratic”.
Context
Un bărbat a deschis focul la primul dineu cu corespondenții de la Casa Albă la care a participat Donald Trump în calitate de președinte al SUA.
Cel puțin șapte focuri de armă s-au auzit în afara sălii de bal, în timp ce pe scenă se aflau liderul de la Casa Albă, soția sa, Melania, și alți înalți oficiali din administrația prezidențială. Suspectul, un bărbat de 31 de ani, a fost capturat după ce a deschis focul asupra angajaților servicilor secrete.
Avea asupra sa o pușcă, un pistol și mai multe cuțite. „Preşedintele şi Prima Doamnă sunt în siguranţă, la fel ca toate persoanele aflate sub protecţie”, a declarat într-un comunicat serviciul însărcinat cu protecţia înalţilor demnitari politici americani, adăugând că o persoană a fost arestată.
