Marian Vanghelie și fiica lui, din nou împreună după expirarea ordinului de protecție. Fostul primar și-a revăzut fata după jumătate de an
TVF Oltenia 29 martie 2026 0
După o perioadă tensionată și plină de incertitudini, Marian Vanghelie trăiește un moment care i-a adus din nou liniștea în suflet. Fostul edil al Sectorului 5 și-a revăzut fiica după șase luni în care nu a avut voie să se apropie de ea, din cauza unui ordin de protecție emis în urma conflictului cu fosta parteneră.
Revederea dintre Marian Vanghelie și fiica sa, Maria, a fost una încărcată de emoție, după cum a mărturisit chiar fostul politician. Acesta a povestit că momentul întâlnirii a fost unul copleșitor, atât pentru el, cât și pentru copil.
„Nici nu s-a mișcat când m-a văzut”
Într-un interviu acordat recent, fostul primar Marian Vanghelie, în vârstă de 58 de ani, a descris revederea cu fiica sa ca fiind un moment greu de pus în cuvinte. Acesta a recunoscut că emoțiile au fost intense și că dorul acumulat în această perioadă s-a simțit din plin.
„S-a terminat cu ciudățeniile și am intrat în normalitate. Am fost și eu emoționat, a fost și ea emoționată. Nici nu s-a mișcat când m-a văzut. Am văzut-o și azi de dimineață, înainte să meargă la școală. A rămas că mă duc azi la ea, din nou. Cred că i-a fost dor de mine. E normal.”, a declarat Marian Vanghelie pentru Știrile Antena Stars.
Pentru el, această întâlnire marchează începutul unei etape mai liniștite, în care își dorește să petreacă mai mult timp alături de copilul său.

Marian Vanghelie are o relație complicată cu Oana Mizil
Povestea dintre Marian Vanghelie și Oana Mizil, în vârstă de 50 de ani, a fost una intens mediatizată de-a lungul timpului. Cei doi au trăit o relație de lungă durată, din care a rezultat fetița lor, însă lucrurile nu au funcționat pe termen lung.
După despărțire, relația dintre ei a devenit tensionată, iar conflictul a dus inclusiv la emiterea unui ordin de protecție pentru Marian Vanghelia. În prezent, însă, cei doi încearcă să păstreze un echilibru, în special de dragul copilului.
„Câteodată se poate, câteodată nu (n.r. să stea la masă cu fosta soție). Depinde de momente. Ideal ar fi să se poată. Pentru copil, nu de altceva. Trebuie să facem acest lucru, indiferent de ce supărări aș avea. Eu trebuie să mă gândesc la ea ca si cum m-aș gândi la mine.”, a adăugat politicianul.

