Robert Turcescu: „Guvernul profită de războiul din Iran! 50% din prețul de la pompă sunt taxele pentru stat!”
TVF Oltenia 5 martie 2026 0
Robert Turcescu acuză că se fac jocuri la nivel înalt după izbucnirea conflictului Iran-Israel privind prețurile majorate la pompă. Jurnalistul spune că este o hoție ceea ce se întâmplă cu prețurile carburanților și că se profită astfel de români.
Turcescu a precizat într-un videoclip că premierul țării este unul dintre conducătorii care aplaudă scumpirea excesivă a benzinei.
Robert Turcescu: „Bolojan se bucură pentru că se scumpește benzina!”
„Zilele acestea, să stați cu mâna pe portofel, cu o mână pe portofel și cu o mână pe par, înțelegeți?
Pentru că nenorociții ăștia se pregătesc să dea un tun extraordinar, o amplă operațiune de speculă la pompă, la pompa de benzină, de motorină.
Profitând de toată nebunia asta legată de războiul din Iran. Niște băieți deștepți, ăia, speculatorii, ăia care umflă și prețul kilowatului, care umflă și prețul la pompă… își freacă palmele de bucurie în momentul de față, gândindu-se că ne fac iarăși pe noi fraierii să plătim 10, 11, unii zic chiar 15 lei, la un moment dat ar putea să ajungă, zic ei.
Al doilea care își freacă palmele de bucurie, cine credeți că este? Statul român, Bolojan…crește prețul la pompă, 50% din prețul la pompă sunt taxele pentru statul român și bate din palme, că le mai scot fraierilor niște bani de în buzunar.”, a zis Robert Turcescu.
