Guvernul anunță investiții strategice și sprijin pentru diaspora. Cum îi încurajează pe români să investească la bursă
TVF Oltenia 27 februarie 2026 0
Pachetul pentru relansarea economiei, adoptat recent de Guvern, conține măsuri pentru sprijinirea companiilor, dar și pentru populație. Printre ele, sprijin pentru românii din diaspora dar și pentru cei care investesc la bursă.
Sunt disponibile cinci miliarde de euro pentru toate schemele de sprijin. Astfel, ar urma să fie încurajate investițiile, în speciale cele strategice, a spus Nazare, la emisiunea IBani, moderată de Ștefana Todică.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că toate aceste măsuri se aplică din 2026, “ca să ajute creșterea economică încă de anul acesta”.
Unde se vor duce cei mai mulți bani
Alexandru Nazare: “Investim inteligent resursa puțină pe care o avem. Vrem să o ducem în zone cu valoarea adăugată cu adevărat mare, nu peste tot, nu oriunde, nu în orice condiții, cum se întâmpla până acum. (…)
Vizăm acele companii din zona de industrie unde vrem să recuperăm deficitul de balanță comercială, deci unde importăm mult mai mult decât exportăm. Spre exemplu, în zona de procesare alimentară, în zona de producție farmaceutică.
De asemenea, prioritizăm zone importante, cum ar fi zona de resurse minerale, zona de cercetare, de inovare, inteligența artificială, semiconductori, toată zona de cercetare în general.
Și pe lângă acest lucru, mai avem programe suplimentare. Avem primul program dedicat industriei naționale de apărare – 200 de milioane de euro, care sunt din fonduri europene.”
Românii din diaspora, încurajați să se întoarcă acasă
Ministrul Finanțelor a anunțat, de asemenea, un sprijin pentru românii din diaspora, pentru a-i încuraja să vină acasă.
Alexandru Nazare: “Programul se numește “Investim acasă”. Le întindem o mână românilor din diaspora prin acest program. Este primul program de finanțare din Ministerul de Finanțe dedicat lor. Va fi dezvoltat e Banca de Investiții și Dezvoltare și avem 100 de milioane de euro pentru proiecte dedicate diasporei.”
Impozit mai mic pentru românii care investesc la bursă
Pachetul pentru relansarea economiei conține și măsuri pentru a-i încuraja pe români să investească la Bursa de Valori București.
Alexandru Nazare: “Oferim pentru prima oară un stimulent la 400 euro investiți pe an, să aibă o deducere în limita acestor 400 euro de 10% din impozitul pe venit anual.”
Cu alte cuvinte, dacă o persoană investește 2000 de lei pe an la Bursa de Valori București, primește o reducere din impozitul pe venit de 200 de lei.
Alexandru Nazare: “Cred că dăm un semnal. Desigur, nu e suficient, dar atât am putut să facem în acest moment. Dăm un semnal și pentru companii și pentru români. Trebuia să începem de undeva. E clar că, din punctul nostru de vedere, bursa e foarte importantă și trebuie să-i acordăm mult mai multă atenție.”
Pe de altă parte, și companiile românești sunt încurajate să se listeze la BVB.
