
Valeriu Iftime: „Mi-a recunoscut că a greșit grav la primul 11 metri al oltenilor”
Craiova este din ce în ce mai aproape să câștige campionatul, dar trupa din Bănie se orientează și spre sezonul viitor, în care nu vrea să coboare nivelul, ba chiar să atace grupele Europa League, dacă în Liga Campionilor va fi foarte greu de intrat. Astfel, Mihai Rotaru se orientează să-i aducă întăriri lui Cristiano Bergodi, mai ales în linia defensivă. Alb-albaștrii au două ținte pentru această vară: Marius Constantin și Gabi Tamaș, dar finanțatorul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a mai deschis o variantă care ar putea fi interesantă pentru craioveni.
Se pare că Andrei Chindiriș poate pleca de la FC Botoșani pentru 500.000 de euro, bani pe care cele mai stabile trei cluburi din punct de vedere financiar ale Ligii 1, FCSB, CFR și Craiova, și i-ar permite să-i dea în schimbul fundașului U21. Valeriu Iftime a discutat cu Chindriș după ce jucătorul a greșit în meciul pierdut împotriva Craiovei.
„Am discutat luni cu Chindriș. Era un pic afectat, dar este un băiat puternic si o sa treacă peste toate aceste lucruri. Mi-a spus că știe unde a gresit în meciul cu Craiova și stie ce are de facut de acum. Mi-a spus că a fost și un fault în careu asupra lui și mi-a recunoscut că a gresit grav la primul 11 metri al oltenilor. Însă, la al doilea 11 mi-a zis că a lovit mingea. În mod sigur îl voi vinde la sfârșitul acestui campionat. Am discutat cu el despre acest lucru. Am ceva din Belgia. Însă sub 500 de mii nu îl voi da. Cam de aici voi pleca discuțiile. Repet: sub 500 de mii de euro nu îi voi da drumul. Este un jucător titular la Under 21. Nu cred că Gigi îl mai vrea la FCSB pentru că nu am primit niciun semnal de la el”, a spus Iftime, pentru ProSport.
Sursa: 3minute.net