Acasă STIRI SPORTIVE Oltenii chiar vor titlul: show cu Băluţă, Bancu şi Ivan! CS U...

Oltenii chiar vor titlul: show cu Băluţă, Bancu şi Ivan! CS U Craiova – FC Voluntari 5-0

1281
0

CS U Craiova – FC Voluntari 5-0 (Rocha 33, Bancu 43, Băluţă 47, 65, Ivan 80)

RECLAMĂ

Terenul execrabil de pe Extensiv avea să fie principalul adversar al jucătorilor pe parcursul jocului, dar încă de la încălzire a făcut o victimă, Acka declarând forfait şi pricinuindu-i bătăi de cap lui Mulţescu, nevoit să-l introducă pe Popov. Şi totuşi, cele două echipe au încercat să pună mingea jos şi au arătat fotbal la prima apariţie în 2017. Ivan a scăpat singur cu Bornescu în minutul 2, dar a tras aiurea. Imediat, căpitanul Craiovei l-a servit pe Nuno Rocha, dar cu stângul caboverdeanul nu e precis şi Bornescu a scăpat iar de gol. Cea mai mare şansă a gazdelor i-a aparţinut lui Băluţă, cap din 6 metri pe lângă. Play-maker-ul Ştiiinţei s-a revanşat în faza următoare, când a desfăcut apărarea ilfoveană şi l-a lăsat pe Nuno Rocha să-l execute cu şpiţul pe Bornescu. Ivan a fost cel mai activ şi cel mai ghinionist jucător în prima parte, şutul său din întoarcere nimerind bara. Avalanşa de ocazii a oltenilor a continuat, iar Bancu şi Dimitrov s-au invitat să înscrie din careul mic. Avea să fie totuşi 2-0 până la pauză, un scor mai apropiat de ce s-a întâmplat pe teren. Bancu nu s-a oprit dintr-o cursă începută la mijlocul terenului şi l-a învins cu dreptul în colţul scurt pe Bornescu.

Oltenii aou început în forţă şi repriza secundă, iar Băluţă a finalizat tot cu şpiţul o fază concepută de Ivan şi Bancu. Prima ocazie a oaspeţilor a venit după o oră de joc, Marinescu şutând pe lângă poartă de la 16 metri. Următorul raid în careul oltenilor a adus trei ratări incredibile în aceeaşi fază, prin Deac, Marinescu şi Curelea, cel din urmă  şutând în bară cu poarta goală la prima sa atingere împotriva fostei echipe. Cernat l-a înecrcat şi el din lovitură liberă pe Calancea, dar n-a radus din avantajul oltenilor. Ghinionul lui Ivan a continuat şi în repriza secundă, când mingea strecurată pe lângă Bornescu i-a fost îndepărtată de pe linia porţii de Filipov. Băluţă a continuat seria de ocazii a Craiovei, şutând în scurt, dar în plasa laterală. Totuşi, singurul oltean din lotul gazdelor avea să realizeze dubla, după ce Ivan a demonstrat atitudine de adevărat căpitan, lăsându-l cu poarta goală pe coechipierul său. Starul Craiovei avea să rateze a şasea mare şansă de gol cu un sfert de oră înainte de final, servit de un alt jucător care a impresionat la primul meci în alb-albastru, bulgarul Dimitrov. Şi totuşi, pe final, Ivan avea să marcheze şi să-şi etaleze tradiţionala tumbă de celebrare a reuşitei. Craiova începe anul în forţă şi confirmă că este chiar o candidată la titlu.

Universitatea Craiova – FC Voluntari 5-0

A marcat: Nuno Rocha 33, Bancu 43, Băluţă 47, 65, Ivan 80.

Stadion: „Extensiv”, spectatori: 1.500.

Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelic, Popov, Briceag – Mateiu, Zlatinski (85 Screciu) – Bancu, Băluţă (76 R. Petre), Nuno Rocha – Ivan (82 Madson). Antrenor: Gigi Mulţescu.

FC Voluntari: Bornescu – Filipov, Maftei, Spahija, Acsinte – Tăbăcariu (46 Deac), C. Lazăr, L. Marinescu, Căpăţână – Ivanovici (57 Curelea), Cernat (70 Balaur). Antrenor: Florin Marin.

Arbitru: Iulian Călin. sursa: prosport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCe declară un antrenor învins cu 5-0: „E o ruşine, am avut o discuţie cu jucătorii…” Discursul lui Florin Marin după înfrângerea la scor cu CS U Craiova
Articolul următorBianca Drăgușanu și-a filmat trupul de zeiță îmbrăcată doar într-un sutien. Fanii abia au reușit să mai spună ceva: ”Uau, Iisuse!”