Acasă Stiri O bătrână de 74 de ani locuieşte în cort, dată afară din...

O bătrână de 74 de ani locuieşte în cort, dată afară din casa în care trăit 27 de ani

686
0

O bătrână de 74 de ani din Râşnov a rămas fără casa în care a trăit şi a avut grijă timp de 27 de ani, după ce Direcţia Silvică Braşov a vândut cantonul la licitaţie, iar noul proprietar ar fi dat-o afară pe bătrână din casă. Femeia stă acum într-un cort mic, împrumutat, în faţa casei.

RECLAMĂ

Bătrâna spune că primise drept de folosinţă asupra proprietăţii, cu condiţia să îngrijească de cantonul respectiv, lucru pe care l-a şi făcut, timp de 27 de ani.

O bătrână de 74 de ani a ajuns să locuiască într-un cort, în faţa casei unde a trăit 27 de ani

Eugenia Călugăr, o femeie care trăia de 27 de ani în cantonul Ocolului Silvic din Promenadă, stă acum într-un cort mic, în faţa clădirii, după ce a fost evacuată din clădire, odată cu vânzarea cantonului de către Direcţia Silvică Braşov. Bătrâna spune că avea o convenţie cu Ocolul Silvic în care se obliga să întrețină cantonul, primind în schimb dreptul de locuire pe viață.

Însă, după 27 de ani, cantonul a fost scos la licitaţie de Direcţia Silvică, terenul şi clădirea fiind cumpărate de un fost director la Ocolul Silvic Braşov, actual afacerist. Noul proprietar a venit apoi cu jandarmii şi executorul judecătoresc, în lipsa bătrânei, i-a inventariat tot ce avea în casă, i-a pus lacăt pe uşi şi a plecat.

Bătrâna a rămas doar cu lucrurile pe care le avea pe ea în momentul respectiv. Ea spune că actele ei sunt încă în casă, la fel şi medicamentele, de care are mare nevoie.

Primăria i-ar fi oferit bătrânei spaţii în care să locuiască provizoriu, însă femeia spune că într-unul nu are curent, altul ar fi înregistrat cu datorii de 100 de milioane la întreţinere, iar celălalt este prea departe de locul unde a trăit până acum. De asemenea, reprezentanţii Primăriei spun că o aşteaptă pe doamna Călugăr să vină să depună actele la dosar.

Oamenii din sat mai vin şi-i aduc de mâncare Eugeniei Călugăr, iar femeia povesteşte cu lacrimi în ochi că nici prin cap nu i-a trecut vreodată că va fi nevoită să trăiască aşa cum o face acum. Femeia povesteşte cum a crescut gospodăria de la zero, despre animalele pe care le-a crescut şi câtă muncă a depus, ca să se achite de partea de învoială.

Reprezentanţii Primăriei precizează că aşteaptă în continuare ca femeia să vină să depună actele. În tot acest timp, bătrâna îşi duce zilele într-un cort mic, fără hrană, haine şi căldură.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentAdolescentă de 15 ani dispărută de la şcoală, în Hunedoara
Articolul următorInspirația l-a salvat pe Victor Pițurcă: ”Am vrut să-l scot pe Fortes, dar m-am răzgândit!”