Acasă Stiri Ginecolog sibian acuzat de moartea unui bebeluș – Părinții cer să se...

Ginecolog sibian acuzat de moartea unui bebeluș – Părinții cer să se facă dreptate

363
0

Paula și Ionuț ar fi trebuit să devină părinți la finalul lunii octombrie. De fapt, sunt părinți, dar părinții unei fetițe care a murit înainte de a se naște. Cei doi tineri îl acuză pe medicul ginecolog care a urmărit sarcina pentru drama pe care o trăiesc. Ei spun că Paulei nu i s-a acordat atenția necesară atunci când s-a prezentat la spital cu dureri și sângerări, ba mai mult, a fost externată cât timp încă avea aceste acuze. Medicul ginecolog Horațiu Deutsch are o altă variantă, iar conducerea Spitalului Polisano derulează o anchetă. Între timp Sofia e un îngeraș, iar părinții ei se luptă pentru dreptate.

Prima sarcină

Paula are 23 de ani și se afla la prima sarcină. Împreună cu Ionuț au așteptat nerăbdători venirea pe lume a fetiței lor. Îi aleseseră deja și numele- Sofia. I-au pregătit camera și i-au cumpărat tot ce are nevoie un nou născut. Doar că acum privesc pătuțul gol și hăinuțele nepurtate. ”Sarcina a decurs absolut normal până în luna septembrie. Trecuse de a șaptea lună și așteptam momentul nașterii. La ultimul control din data de 24 septembrie, la care am fost la domnul doctor Deutsch, ni s-a spus că totul este foarte bine, atât mama cât și copilul sunt bine”, spune Ionuț Holerga.

RECLAMĂ

După patru zile însă totul avea să se schimbe. ”Soția a început să aibă sângerări și dureri abdominale. Ne-am prezentat la urgența de la Polisano, iar medicul de gardă de acolo a consultat-o. Ne-a recomandat să rămână internată, până când medicul Deutsch, care i-a urmărit sarcina, o va vedea. A rămas internată, timp în care durerile și sângerările nu au trecut”, spune soțul Paulei.

WhatsApp Image 2020 10 19 at 12.33.32
Paula aștepta cu nerăbdare nașterea fetiței ei

Externată a doua zi

A doua zi, în data de 29 septembrie, în salonul Paulei a venit medicul Horațiu Deutsch. Din spusele soțului Paulei, aceasta nu a fost consultată de medic. ”Doar a vorbit cu ea. Nu i-a făcut niciun fel de consult ginecologic, nicio ecografie. Soția i-a spus că încă mai are dureri și sângerări, dar a externat-o cu indicația de a lua niște medicamente”, spune Ionuț.

Ajunsă acasă, situația Paulei nu s-a ameliorat. ”A continuat să aibă dureri și sângerări. L-am sunat pe domnul Deutsch care, prin telefon, ne-a spus să dublăm doza de medicamente. Nici așa nu i-a trecut, iar în data de 5 octombrie ne-am dus din nou la spital. Atunci la consult, medicul de gardă a constatat că fătul murise”, povestește Ionuț.

Acuză medicul

Cei doi soți spun că o mare parte din vină, pentru că s-a ajuns în această situație, o are medicul Horațiu Deutsch. ”Nu mi se pare normal că a externat-o având încă dureri și sângerări. Nu este normal că a venit la ea în salon și nu i-a făcut un consult. Eu cred că așa ar fi trebuit, el era medicul ei curant, ea avea niște probleme. În plus, o dată ajunși acasă, am urmat sfaturile lui, în legătură cu medicația. Dacă cineva ne-ar fi spus că va fi o naștere prematură, am fi acceptat. Dacă era nevoie de asta ca fetița să fie salvată…dar nimeni nu ne-a spus de varianta asta sau dacă ar fi fost o variantă în condițiile date, cu sângerări și dureri”, spune Ionuț.

WhatsApp Image 2020 10 19 at 11.29.17

A născut în salon

Și drama familiei Holerga nu s-a terminat o data cu ecografia care anunțase moartea fătului. ”Soției i s-a propus să elimine fătul pe cale naturală. Ea a cerut atunci epidurală. Dar, la un moment dat, durerile au fost foarte mari, că nu a mai apucat să ajungă pe masa de nașteri și a născut în salon, cu moașa. Asta a fost încă o traumă adăugată la tot ce trăise în special ea, în acele zile”, spune Ionuț.

Ginecologul se apără

Contactat de Ora de Sibiu, medicul ginecolog Horațiu Deutsch spune că procedurile au fost respectate. ”Doamna a fost văzută de doi colegi înaintea mea- de medicul de gardă și la vizită, dimineața. Eu când am mers în salon nu mai avea acuze, așa că a plecat acasă. Până au venit înapoi la spital în data de 5 octombrie nu m-au mai contactat, nu m-au sunat. Au venit direct la spital. Eu le spusesem când a fost externată că dacă mai apar probleme să se prezinte la spital”, a fost declarația lui Horațiu Deutsch.

Familia Holerga a depus plângeri atât la conducerea spitalului Polisano, cât și la Colegiul Medicilor. Așteaptă un răspuns și speră să afle adevărul despre moartea fetiței lor și cine se face răspunzător.

Sursa: oradesibiu.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentA murit Cristian Irimie! Fostul secretar de stat al Ministerului Sănătăţii s-a stins din viață la 67 de ani
Articolul următorAndreea Bănică, reacție vehementă după ce Ludovic Orban a anunțat închiderea școlilor din București: ”Ne așteptam să fie așa”