Acasă Stiri Criminalul Esterei, fetița ucisă la Baia Mare, declarație tulburătoare: „M-am speriat că...

Criminalul Esterei, fetița ucisă la Baia Mare, declarație tulburătoare: „M-am speriat că strigătele ei o să fie auzite”

1433
0

Pe 30 aprilie 2018, o crimă înfiorătoare avea loc la marginea orașului Baia Mare. Estera, o fetiță de numai cinci ani, a fost găsită moartă în condiții greu de descris. Mai mult de un an a fost căutat autorul faptei care a oripilat o țară întreagă, iar atunci când a fost găsit, o altă descoperire cutremurătoare ieșea la iveală: criminalul este chiar vărul fetei, vecin cu familia ei. Cinci expertize științifice au fost necesare ca toate drumurile să ducă spre Alex J., un tânăr de 17 ani stabilit de procurori ca fiind autorul morții fetiței de 5 ani. Ultima piesă din acest puzzle a fost chiar arma crimei, autorul fiind identificat după ADN-ul lăsat pe cărămida care i-a adus Esterei moartea

RECLAMĂ

Ce le-a spus Alex anchetatorilor

Alex J. a ajuns în fața procurorilor, acolo unde a făcut declarații tulburătoare. Le-a povestit polițiștilor cum a ajuns să o violeze pe verișoara lui și ce l-a determinat să o și omoare: teama că familia copilei îi va auzi strigătele și că el va fi linșat.

„Când am dezbrăcat-o, nu a zis nimic, dar când m-am urcat pe ea, a început să țipe. M-am speriat foarte rău că strigătele ei o să fie auzite de cineva, de rude, pentru că era lume aproape. Mi-a fost frică să nu vină rudele și vecinii acolo, să îmi facă rău, să mă omoare. I-am dat de două ori cu o cărămidă în cap și am plecat. Nu știu dacă am penetrat-o sau nu”, a mărturisit adolescentul, potrivit Libertatea.

Alex mai ajunsese în cercul de suspecți ai Poliției acum ceva vreme, însă nu au existat probe concrete pentru reținerea lui. A durat un an până la găsirea și arestarea făptașului.

RECLAMĂ
Articolul precedent„Fratele lui Pepe”, reţinut în cazul crimei de la Palatul Parlamentului, după cinci zile
Articolul următorAccident teribil în Bistriţa-Năsăud, cu un mort şi şase răniţi