Calvarul care a durat cinci ani ia sfârșit! Viorel Lis află săptămâna viitoare, pe 10 octombrie, decizia judecătorilor în procesul deschis de niște vecini care au pus ochii pe moștenirea fostului edil.Cinci ani – atât a durat procesul în care Viorel Lis și vecinii care l-au reclamat ajunseseră la o soluție, însă judeătorii au respins înțelegerea părților. Amânat de zeci de ori și rejudecat de o altă instanță din județul Argeș, dosarul deschis în 2019 împotriva lui Viorel Lis a ajuns la final. La ultimul termen, care a avut loc pe 26 septembrie, judecătorii au anunțat că au luat deja o decizie, dar că o vor anunța public pe data de 10 octombrie, pentru a avea timp să o redacteze:
„Amână pronunţarea în cauză la data de 10.10.2024”. Pe lângă faptul că a fost chemat la zeci de înfățișări, Viorel Lis a fost obligat de instanță să plătească nu doar avocații, ci și experții, care au cerut mii de lei, pentru a evalua situația și a efectua măsurări, pe teren. Toate acestea, după ce judecătorii au respins înțelegerea semnată între reclamanți și pârâț
În cadrul unui interviu oferit reporterilor Antena Stars, Oana Lis s-a arătat nemulțumită de modul în care s-a derulat procesul moștenirii din județul Argeș. „Este un proces care durează deja de mult timp, nu sunt problemele mele familiale, dar eu am încercat să mediez, pentru că îmi doresc să se încheie, deoarece și în actele medicale ale lui Viorel, scrie că nu are voie să se streseze. Eu nu pot să plec de lângă Viorel în Argeș și trebuie cineva să ne reprezinte la proces. Noi am încercat să ne înțelegem și ajunsesem la un numitor comun, însă când să se intre pe făgașul unui proces, termenele se dau foarte lungi, noi avem termen anul viitor. Eu îmi doresc ca ei să se înțeleagă, dacă părinții lui Viorel ar fi trăit, ar fi fost șocați că s-a ajuns la așa ceva”, declara Oana Lis, la Antena Stars.
Fostul edil Viorel Lis spunea, în urmă cu mulți ani, despre casa pe care o deține la Curtea de Argeș, moștenită de la părinții săi: „Un lucru mai de preţ era casa părintească de la Curtea de Argeş, pe care am extins-o cu o cameră. În plus mai aveam patru hectare de pământ, moştenite de la părinţi”.
sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/ziua-cea-mare-pentru-viorel-lis-calvarul-a-inceput-in-urma-cu-cinci-ani-341500.html