Guvernul Ungariei a pus un bazele unui oficiu pentru care se va ocupa cu problemele cauzate de prigoana creștinilor, atât în Orientul Mijlociu, cât și din Europa, informează un site de știri al Bisericii Catolice.
„Astăzi, creștinismul este cea mai persecutată religie din lume, patru din cinci persoane ucise din motive religioase fiind creștini. În 81 de țări din lume creștinii sunt persecutați, iar 200 de milioane de creștini trăiesc în zone unde sunt persecutați, iar milioane de creștini sunt amenințați de aderenții la mișcări radicale religioase”, a spus Zoltan Balog, Ministrul pentru Resursele Umane în Guvernul Ungariei.
Din aceste motive, guvernul ungar consideră că înființarea unui astfel de oficiu guvernamental este o de o importanță maximă, pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra situației creștinilor din întreaga lume.
„Interesul nostru nu este doar pentru ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, ci și în întreaga lume. E de așteptat că vom fi ochii și pe formele mai subtile de persecuție ale creștinismului din Europa”, a spus Balog.
Ungaria este prima țară care pune bazele unei astfel de instituții, iar șeful acesteia va fi fostul ambasador al Ungariei în Italia, Tamaș Torok. Decizia de înființare a fost luată după ce premierul Ungariei Viktor Orban a fost prezent la întâlnirea anuală a parlamentarilor catolici, ce a a avut loc la Frascati, în Italia. Alături de Orban, a fost prezent și Zoltan Balog, singurii non-catolici acceptați la Frascati, au fost primiți într-o audiență privată de către Papa Francisc.
După întâlnirea de la Frascati, Orban a spus că guvernul său va face „tot ce este posibil pentru a opri persecuția creștinilor” și „e gata să susțină acele comunități a căror existență este pusă în pericol”.
În ceea ce privește Europa, creștinii sunt amenințați mai ales în Marea Britanie, Germania, Franța și Olanda, mai ales din partea feministelor radicale și a activiștilor LGBT. Aceștia urmăresc să reducă la tăcere creștinii în ceea ce privește chestiunile de moralitate, alteori au existat politici care le-au interzis creștinilor să-și crească copiii conform credinței lor.
Centrul de monitorizare a drepturilor și libertăților creștinilor ortodocși din Europa a publicat recent raportul anual, arătând că 2015 a fost cel mai violent an din istoria modernă în ceea ce privește prigoana creștinismului la nivel global.
sursa: activenews.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ