Acasă Stiri Victor Ponta anunță plângeri penale împotriva Elenei Lasconi și a postului Antena...

Victor Ponta anunță plângeri penale împotriva Elenei Lasconi și a postului Antena 3: „Sunt disperați”

170
0

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a anunțat că va depune plângeri penale împotriva Elenei Lasconi și a postului de televiziune Antena 3, ca reacție la fotografiile distribuite în mediul online de candidata USR.

RECLAMĂ

Ponta susține că fotografiile sunt un „fake news – marca Antena 3 + Antonescu + Dan Voiculescu + Lasconi”.

„Sunt disperați pentru că marioneta lor, șomerul de lux Crin Antonescu, nu este votat de români! NU m-am întâlnit niciodată cu Nicușor Dan într-o casă privată sau în alt loc, cu excepția dezbaterii de la TVR! NU m-am întâlnit cu Florian Coldea niciodată în 2024 sau 2025 (ne-am întâlnit doar în calitate oficială, când eram Premier și el Director Adjunct)! Aceste falsuri grosolane sunt propagate prin «Joker»-ul Lasconi! Să vă fie rușine, ticăloșilor! Ați nenorocit România și românii, iar acum vreți să îi mințiți și să îi manipulați! Dar românii s-au trezit și vă vor da o lecție dură, pe care o meritați!”, a declarat Victor Ponta, joi seară, într-o postare pe Facebook.

El a anunțat că va denunța „acest fals” la organele abilitate.

„Anunț că mâine voi depune plângere penală împotriva Elenei Lasconi și a Antena 3 pentru acest fals! Justiția trebuie să îi pedepsească pentru aceste falsuri! Cred în Dumnezeu și în România! Ticăloșii vor plăti!”, a conchis Victor Ponta.

Elena Lasconi a distribuit, joi seară, pe Facebook, mai multe fotografii despre care sugerează că îi arată pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, și fostul premier Victor Ponta.

„Pozele pe care le-a postat Elena Lasconi sunt un fals grosolan. Această pretinsă întâlnire n-a avut loc niciodată”, a reacționat și Nicușor Dan într-o postare pe Facebook. Edilul va susține și o conferință de presă, joi seară, de la ora 22:15.

Sursa: Victor Ponta anunță plângeri penale împotriva Elenei Lasconi și a postului Antena 3: „Sunt disperați” – HotNews.ro

RECLAMĂ