Fostul internaţional român Dănuţ Lupu trece prin momente dificile. Infectarea cu COVID-19 l-a făcut să ajungă pe un pat de la Terapie Intensivă a Spitalului Colentina din Bucureşti.
Medicii sunt rezervaţi în cazul lui Dănuţ Lupu din cauza antecedentelor sale medicale, dar vestea cea mai bună este că starea sa biologică s-a ameliorat.
Prognosticul medicilor de la Colentina în privinţa lui Dănuţ Lupu este moderat
Nivelul de oxigen variază în jurul a 85%, în timp ce optim este peste 95%, şi de aceea este nevoie în continuare de ventilarea mecanică.
Medicii sunt încă rezervaţi şi menţin un prognostic moderat, dar mesajul este că speră ca „starea de sănătate a pacientului să evolueze în direcţia dorită. Dănuţ este conştient şi cooperant„.
Vestea că Lupu a fost internat la Colentina, la ATI, a apărut miercuri. Fostul fotbalist s-a aflat printre persoanele care au făcut tot posibilul ca să se ţină departe de virus.
Edemul pulmonar peste care a trecut cu greu la finalul anului 2015 îl plasează printre cei cu risc crescut, iar Lupu era conştient de asta. Din păcate, virusul nu l-a ocolit, iar acum trebuie să lupte pentru viaţa sa.
Dănuţ Lupu a jucat pentru Dinamo şi pentru Rapid
Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce, de-a lungul carierei, a jucat pentru Dinamo Bucureşti, Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Rapid Bucureşti, Brescia (Italia) şi Tzafririm Holon (Israel), câştigând cinci trofee.
La echipa naţională, Dănuţ Lupu a strâns 14 prezenţe, între 1989 şi 1998 şi a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.