A fost depus la Senat un proiect de modificare a Codului Rutier. Acesta ar putea da dreptul soferilor sa conduca motociclete doar cu permis de categoria B, fara sa fie nevoie de obtinerea categoriei A.
Modificarile care ii privesc pe soferi se regasesc in propunerea legislativa pentru completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, document ce a fost inregistrat recent la Senat pentru dezbatere
Proiectul legislativ are nevoie, pentru a intra in vigoare, de adoptarea in Parlament si de publicarea in Monitorul Oficial.
Concret, initiativa legislativa ar putea da dreptul soferilor care au implinit varsta de 24 de ani si care au o experienta in conducere de cel putin doi ani, sa conduca si motociclete, in baza permisului de categoria B.
Motociclete conduse doar cu permis de categoria B
Propunerea prevede ca motocicletele ce ar putea fi conduse cu permis de categoria B sa aiba o capacitate cilindrica de pana la 125 cm3 si o putere de cel mult 11kW, adica doar acele motociclete incluse in categoria A1.
Proiectul arata ca permisele de categoria B vor fi „valabile pentru motociclete cu cilindree maxima de 125 cm3, cu puterea maxima de 11 kW si cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg (categoria A1), cu conditia ca detinatorii permiselor sa aiba varsta minima de 24 de ani impliniti si permisul categoria B obtinut cu cel putin doi ani in urma”.
Sursa: Cars.ro