Bogdan Vătăjelu (26 de ani) a revenit la Craiova în această vară şi a evoluat în partidele din primul tur preliminar, cu azerii de la FC Sabail. În returul de pe ”Oblemenco”, jucătorul oltean a punctat după ce a driblat portarul advers şi a dedicat reuşita unui fost coleg de la Sparta Praga.
Josef Sural a decedat la finalul lunii aprilie, la vârsta de 28 de ani, în urma unui accident auto survenit în Turcia, în timp ce microbuzul echipei sale, Alanyaspor, se întorcea de la meciul de primă ligă cu Kayserispor, scor 1-1. Fost coleg cu Niţă, Chipciu, Vătăjelu şi Stanciu la Sparta Praga, Sural şi-a pierdut viaţa după ce microbuzul s-a răsturnat.
Olteanul a venit pregătit pentru o reuşită împotriva azerilor cu un tricou cu poza regretatului Josef Sural.
Dacă va reuşi să treacă de FC Sabail, Craiova va evolua împotriva învingătoarei dintre Zalgiris Vilnius şi Honved Budapesta.
Sursa: prosport