Cuvintele de apreciere pe care le-a primit Valentin Mihăilă de la Fabio Pecchia, după Parma – Monza 2-1: ”Frumos executat, ceva extraordinar”
Valentin Mihăilă (24 de ani) a fost decisiv în partida Parma – Monza 2-1, iar antrenorul Fabio Pecchia nu s-a ferit să își arate aprecierea față de realizarea internaționalului român (29 de selecții / cinci goluri).
Valentin Mihăilă, lăudat de Fabio Pecchia după Parma – Monza
Mihăilă a oferit dintr-un corner, în minutul 90 + 8, centrarea care s-a dovedit a fi pasa decisivă pentru golul victoriei ”cruciaților”. Pecchia a spus despre execuția fostului fotbalist al Universității Craiova că a fost frumoasă.
Mai mult decât atât, antrenorul galben-albaștrilor a continuat să îi laude pe român și pe Velenti, autorul reușitei de trei puncte. A afirmat că felul în care au colaborat cei doi a fost extraordinar.
Valentin Mihăilă nu s-a numărat printre favoriții lui Fabio Pecchia în ultimele șase etape. A fost lăsat de două ori pe banca de rezerve, de două ori introdus în a doua repriză, iar doar în două rânduri a evoluat ca integralist. Pecchia l-a complimentat pe Mihăilă, deși la finalul întâlnirii s-a arătat nemulțumit de prestația elevilor săi.
”Sunt multe lucruri, nu-mi place să fac comparații cu alte echipe. Toată lumea trăiește momente negative la un moment dat. Ni s-a întâmplat și nouă, dar aceasta este echipa noastră. Am avut o primă repriză în care nu am fost noi.
Am trecut printr-un meci slab, nejucat după regulile impuse de canoanele ADN-ului nostru. Sunt trei puncte și trebuie adăugate în clasament, se vor aduna cu celelalte și acum mergem înainte. Continuăm muncind, fără să ne gândim prea mult la moment. Trebuie să-l înfruntăm și să-l depășim.
Pecchia: ”Au făcut ceva extraordinar”
Un gol grozav al lui Valenti, după un corner frumos executat de Mihăilă, o finalizare nebună! Părea că mergem acasă cu un punct și cu multe regrete, dar acești oameni merită felicitări, deoarece au făcut ceva extraordinar.
Mulți dintre băieții mei sunt într-un moment în care trebuie să-și tragă sufletul. Ei trebuie să rămână concentrați. De fiecare dată trebuie să găsesc o modalitate de a introduce o echipă care are energia necesară pentru a face față. Acum mergem la Torino și trebuie să găsim soluții și oamenii potriviți”, a declarat Fabio Pecchia, conform parmalive.com.
Contra celor de la Monza a jucat și Dennis Man (26 de ani). Fostul fotbalist al celor de la FCSB a fost schimbat în minutul 72, fără să aibă vreo realizare notabilă. În urma acestui rezultat, ”cruciații” adună 18 puncte și urcă cel puțin provizoriu de pe locul 15 pe 14.
Sursa: Valentin Mihăilă, lăudat de Fabio Pecchia după Parma – Monza