Președinta Comisiei Europene va trece, din nou, printr-un vot de încredere în Parlamentul European.
Aliații centriști ai președintei Comisiei Europene au decis să nu o atace înaintea celor două voturi de încredere programate pentru săptămâna viitoare, potrivit Politico.
Ursula von der Leyen va rămâne, pentru moment, la conducerea Comisiei Europene. Grupurile liberale Renew Europe și socialiștii și democrații din S&D au anunțat că nu vor susține moțiunile de cenzură împotriva sa.
Moțiunile au fost depuse de partidele de extremă dreapta și extremă stânga din PE.
Faptul că socialiștii și liberalii refuză să se alăture îi oferă o șansă în plus lui von der Leyen, care s-a mai confruntat în iulie cu un vot similar și a reușit să supraviețuiască la șefia CE.
Sprijin pentru Ursula
Un purtător de cuvânt al S&D, Iratxe García, a explicat că „o moțiune de cenzură nu are sens” și că un astfel de instrument este „prea puternic pentru a fi banalizat”. Și liberalii au declarat că „nu vor sprijini moțiunile”, deși încă nu și-au adoptat poziția finală.
De această dată, tonul celor două grupuri este mai blând față de președinta Comisiei, comparativ cu votul din vară, când au tras de timp până în ultima clipă în speranța de a obține concesii politice. În prezent, Renew, S&D și Partidul Popular European (grupul lui von der Leyen) negociază programul de lucru al Comisiei pentru anul 2026.
Oficial, în Parlamentul European nu există coaliții, dar aceste trei grupuri, care dețin majoritatea comisarilor, colaborează de obicei pentru a adopta legislația.
Nemulțumirile față de von der Leyen continuă
Totuși, nemulțumirile față de von der Leyen nu au dispărut. Socialiștii au avertizat că nu exclud să-i retragă sprijinul pe viitor, dacă va fi nevoie. Și la Renew există voci care spun că, pe termen lung, grupul ar putea lua în calcul o moțiune dacă președinta Comisiei nu răspunde cerințelor lor.
„Oamenii sunt atât de frustrați încât încep să ia în considerare scenarii care până acum păreau de neimaginat”, a recunoscut un consilier.
Printre motivele de nemulțumire se numără modul în care von der Leyen a negociat acordurile comerciale cu SUA și cu blocul Mercosur, concesiile făcute în privința politicilor de mediu și lipsa unei poziții mai ferme față de Israel în războiul din Fâșia Gaza. Mulți parlamentari îi reproșează și faptul că-și impune prioritățile în colaborare cu statele membre, fără a ține cont de voința Parlamentului.
Totuși, eurodeputații recunosc că demiterea ei ar crea o criză instituțională fără precedent și nu ar exista nicio garanție că un succesor ar fi mai bun.
„Nu este perfectă, dar este cea mai bună opțiune pe care o avem”, a spus un eurodeputat socialist.
„Sunt multe motive să o critici pe Ursula von der Leyen”, a adăugat Erik Marquardt, liderul verzilor germani, „dar nu credem că un succesor ar fi neapărat mai bun decât ea. Mulți din stânga își doresc schimbare, dar schimbarea poate merge și într-o direcție greșită”, a adăugat el.
Sursa: Ursula von der Leyen, fără emoții în fața moțiunilor de cenzură împotriva sa | DCNews