Acasă STIRI SPORTIVE Universitatea Craiova, probleme mari cu Nicușor Bancu! Oltenii se tem de ce...

Universitatea Craiova, probleme mari cu Nicușor Bancu! Oltenii se tem de ce e mai rău, după ce căpitanul echipei a ieșit accidentat cu Trnava. Exclusiv

28
0

Nicușor Bancu a ieșit accidentat din întâlnirea Universitatea Craiova – Spartak Trnava, iar FANATIK a aflat că problema ar putea fi una gravă.

În repriza a doua a jocului cu Spartak Trnava, din prima manșă a turului 3 preliminar al Conference League, căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări.

Accidentare pentru Nicușor Bancu în partida Universitatea Craiova – Spartak Trnava

Alb-albaștrii au avut un start de repriză secundă fantastică în fața formației slovace și au marcat e două ori prin Ștefan Baiaram și Assad Al Hamlawi, însă imediat l-au pierdut pe fundașul stânga Nicușor Bancu.

Căpitanul Universității Craiova a rămas întins pe gazon, a primit îngrijiri medicale, a fost bandajat și a fost scos din teren. În locul său, tehnicianul Mirel Rădoi l-a trimis pe proaspăt venitul Florin Ştefan.

Din primele informații aflate de FANATIK, oltenii se tem de faptul că Bancu ar putea avea afectate ligamentele de la piciorul stâng, cea ce ar putea însemna că este vorba de o accidentare gravă și jucătorul va lipsi o perioadă îndelungată pe teren.

Craiova, duel probabil cu Istanbul Bașakșehir

Universitatea Craiova a luat o opțiune serioasă pentru calificare, după ce a învins Spartak Trnava, scor 3-0, în prima manșă a turului 3 preliminar al Conference League. Golurile oltenilor au fost marcate de Baiaram (51), Assad (54) și Mora (81).

Partida retur este programată peste o săptămână, joi, 14 august, de la ora 21:30, pe stadionul Antona Malatinseho din Trnava. În cazul unei calificări, ”alb-albaștrii” vor întâlni în play-off învingătoarea partidei dintre Viking (Norvegia) și Istanbul Bașakșehir (Turcia).

În meciul tur disputat în Norvegia, turcii s-au impus cu scorul de 3-1 și sunt mari favoriți la calificare. Prima manșă a play-off-ului pentru formația lui Rădoi va avea loc pe 21 august, în deplasare, urmând ca returul să fie în Bănie, pe 28 august.

Sursa: Universitatea Craiova, probleme mari cu Nicușor Bancu! Oltenii se tem de ce e mai rău, după ce căpitanul echipei a ieșit accidentat cu Trnava. Exclusiv – Fanatik.ro

Lasă un răspuns