România a fost inclusă de Ungaria pe lista galbenă a țărilor de risc COVID-19, alături de alte state, iar persoanele care intră pe teritoriul acesteia vor fi testate obligatoriu.
România a fost inclusă de Ungaria pe lista galbenă, alături de state ca Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China și SUA.
Astfel, în urma acestei decizii, persoanele care intră pe teritoriul Ungariei din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Cetățenilor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în țară, iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină, fie instituționalizată, fie la domiciliu (auto-izolare) în Ungaria (dacă există posibilitatea), fiind luați în evidențele autorităților sanitare ungare.
De asemenea, persoanele care trebuie să stea în izolare pot solicita autorităților competente ieşirea din carantină după efectuarea a două teste moleculare biologice, la un interval de minimum 48 de ore. În cazul în care primul test este negativ, persoana poate ieşi din carantină, dar este obligată în continuare să efectueze şi cel de-al doilea test. În situaţia în care cel de-al doilea test este pozitiv, se dispune reinstituirea carantinei de 14 zile.
În ce condiții nu se aplică aceste dispoziții
Aceste reguli nu se aplică, însă, în cazul tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19.
Sunt exceptate de la măsura carantinei la domiciliu persoanele care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste moleculare cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuate în ultimele 5 zile înainte de intrarea în Ungaria, dar la o diferență de minimum 48 de ore. MAE reiterează că certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
MAE subliniază că cetățenilor români care sosesc din statele aflate în zona roşie nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul ungar.
Sursa: a1.ro