Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Suceava, urmărit general de Poliţie după ce a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, a fost prins când încerca să îşi schimbe buletinul.
Tânărul din comuna Voitinel, judeţul Suceava, a mers, miercuri dimineaţă, să îşi schimbe buletinul la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Rădăuţi.
În ultimii ani, Prinţu Beghean a fost plecat în Marea Britanie, acolo unde s-a ascuns timp de cinci ani după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, la închisoare pentru o tentativă de omor calificat.
Angajaţii de la Evidenţa Populaţiei au rămas uimiţi când au verificat datele tânărului şi au descoperit că era urmărit de cinci ani.
Astfel, aceştia au sesizat Poliţia.
Trei mandate de urmărire pe numele tânărului din Suceava
Poliţiştii au descoperit că Prinţu Beghean avea pe numele său trei mandate de urmărire
– ordin de urmărire emis în 14 martie 2014 emis de IPJ Suceava;
– mandat european de arestare emis în 2012;
– mandat de executare a pedepsei cu închisoare în 2014.
Tânărul nu a mai apucat să îşi schimbe buletinul pentru a se întoarce în Anglia, primind în schimb mandatul de executare a pedepsei cu închisoare.
Într-un final, Prinţu Beghean a fost ‘cazat’ la Penitenciarul Botoşani.
Sursa: observator